Un șofer neatent, care nu a păstrat distanța regulamentară în mers, a provocat un accident în lanț, cu trei mașini implicate. S-a întâmplat ieri, în jurul orei 14.00, pe DN 2H, în Bădeuți-Milișăuți, din fericire toate cele patru persoane scăpând cu leziuni ușoare.
Conform anchetei poliției, Dan Solovăstru, în vârstă de 34 de ani, din Iaslovăț, aflat la volanul unui autoturism VW Passat, înmatriculat în Italia, care circula spre Suceava, a lovit un Peugeot 308, condus în fața sa de Gheorghe H., în vârstă de 29 de ani, din Arbore, care a fost proiectat pe sens opus, unde s-a izbit într-un autoturism Audi A 4, condus regulamentar de Valentin Ș., în vârstă de 29 de ani, din Plopeni-Salcea.
La fața locului a intervenit Detașamentul de Pompieri Rădăuți, cu un echipaj de descarcerare și unul SMURD.
Au fost preluate de ambulanțe și transportate la spital patru persoane, șoferul și o pasageră din autoturismul Audi și conducătorul auto și o pasageră din mașina VW.
Toți șoferii implicați în accident au fost verificați cu etilotestul, rezultând că nu au consumat alcool.