În comuna Vama, pe DN 17, a avut loc joi seară un accident provocat de o șoferiță care a intrat pe contrasens, izbindu-se într-o mașină care circula regulamentar.
În jurul orei 18.50, Ana B., de 25 ani, din municipiul Arad, în timp ce conducea autoturismul într-o curbă deosebit de periculoasă la dreapta, nu adaptat viteza și a pierdut controlul asupra direcției și a pătruns pe sensul opus, unde a intrat în coliziune cu autoturismul condus de Traian P., de 22 ani, din comuna Fundu Moldovei.
În urma coliziunii a rezultat rănirea ușoară a celor doi conducători auto, a pasagerei Andreea B., de 29 ani, și a lui Mihai C., de 22 ani, ambii din județul Hunedoara, pasageri în autoturismul condus de tânăra din Arad.
„Conducătoarea auto a fost testată cu aparatul etilotest, rezultând o concentrație de 0,19 ml/l alcool pur în aerul expirat, iar în cazul conducătorului auto rezultatul a fost negativ, după care li s-au recoltat probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei”, se precizează în comunicatul poliției.