Șoferul unui autotren din Suceava a provocat un accident rutier în localitatea Nicolae Bălcescu din Bacău, conform anchetei poliției conducătorul auto lovind un autobuz care efectua o cursă regulată pe ruta Bacău-Gioseni. În urma impactului nouă oameni din autobuz au fost răniți. Accidentul s-a petrecut ieri dimineață, în jurul orei 6.15, pe DN 2, artera principală, drumul de la Suceava spre București.
Din primele cercetări efectuate la fața locului polițiștii rutieri au constatat că șoferul de 38 de ani, din Suceava, care conducea un autotren cu semiremorcă, a intrat în coliziune cu autobuzul destinat transportului public de persoane, condus în aceeași direcție de mers de un bărbat de 34 de ani, din județul Bacău.
Conform ziarului Deșteptarea, în urma producerii evenimentului, nouă pasageri din autobuz, cu vârste cuprinse între 30 și 56 de ani, au fost transportați la Spitalul Județean de Urgență Bacău, pentru îngrijiri medicale.
Ambii conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, și le-au fost recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcoolemiei.
Polițiștii au precizat că accidentul s-a produs pe fondul vitezei excesive cu care circula șoferul din Suceava.