Două autotrenuri au fost implicate într-un accident rutier petrecut marți noapte pe E 85, pe raza comunei Forăști. Accidentul a perturbat grav traficul de pe drumul național-european, traficul fiind reluat în parametri normali abia ieri, în jurul orei 14.00.
Din cercetările poliției rezultă că un bărbat în vârstă de 44 de ani, din județul Iași, care conducea un autotractor cu remorcă, a frânat pentru a evita coliziunea cu un autoturism care circula în fața sa, moment în care a pătruns pe contrasens și a intrat în coliziune cu autotractorul cu semiremorcă condus regulamentar din sens opus de un șofer în vârstă de 55 de ani, din orașul Milișăuți.
Pompierii militari care au ajuns la fața locului i-au găsit pe cei doi șoferi cooperanți, în stare bună.
Cei doi șoferi nu au suferit din fericire leziuni grave.
Cei doi conducători auto implicați în accident au fost testați de polițiști cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative.
Ce se remarcă este că s-a ajuns deja la al cincilea accident provocat de un șofer de autovehicul greu pe raza județului în doar o săptămână.
Cele mai grave accidente s-au petrecut tot pe E 85, pe porțiunea Suceava – limita cu Iași.
La Cumpărătura, un șofer din Tulcea, care se deplasa din Suceava spre Fălticeni, din cauza vitezei mari cu care conducea un autotren a pierdut controlul într-o curbă spre dreapta. După cum s-a văzut clar și pe imaginile de pe o cameră de supraveghere, autotrenul a „dansat” pe carosabil, spre groaza celor trei oameni care se aflau în autoturismul care venea regulamentar dinspre Fălticeni. Numai șansa a făcut ca autotrenul să nu lovească frontal autoturismul.
În urma impactului, șoferul autoturismului a rămas încarcerat, ceilalți doi bărbați din interior fiind și ei răniți.
Un alt accident s-a petrecut la intrarea în Fălticeni dinspre Spătărești.
Din cercetările poliției a rezultat că un tânăr în vârstă de 32 de ani, din Dornești, în timp ce conducea un autotren pe direcția dinspre Drăgușeni spre Fălticeni, a intrat neglijent în depășirea unei coloane care se afla oprită, ca urmare a unei tamponări anterioare produse pe fondul ninsorii, moment în care vehiculul greu a lovit în spate un VW Golf oprit pe carosabil, tot din cauza ambuteiajului provocat de ninsoare.
În autoturismul VW grav avariat erau trei adulți și doi copii, toți membri ai unei familii din Boroaia.
Patru pasageri din autoturism și șoferul autotrenului din Dornești au ajuns la Spitalul municipal Fălticeni. Printre ei un copil în vârstă de un an și unul de trei ani. Din fericire, toți au scăpat cu contuzii și excoriații, fără probleme deosebite.
Acest șir de accidente ar trebui să stârnească o reacție din partea Serviciului Rutier și a Inspectoratului de Stat pentru Control în Transporturi Rutiere, pe linia unor controale în trafic, fiind vorba deja de prea multe accidente într-un interval scurt de timp.






