Pe E 85

Accident cu doi răniți din cauza neatenției unui șofer la traficul din față

Încă un accident rutier pe fondul traficului aglomerat s-a produs pe E 85, între Pătrăuți și Dărmănești, cauza principală a coliziunii fiind însă în mod evident neatenția la traficul din față.
Din cercetările poliției rezultă că marți, în jurul orei 13.50, un bărbat în vârstă de 55 de ani, din orașul Milișăuți, care conducea un Opel Astra, pe direcția dinspre Pătrăuți spre Dărmănești, nu a păstrat o distanță regulamentară în mers față de un VW Bora care se deplasa în fața sa, intrând în coliziune cu acesta.
În urma impactului, șoferul care se deplasa regulamentar, cel lovit din spate, acuza dureri cervicale și lombare, fiind transportat la Spitalul Județean Suceava. La spital a ajuns și o minoră în vârstă de 16 ani, pasageră în Opel.
Cei doi răniți au fost diagnosticați preliminar cu leziuni ușoare – contuzie cervicală și lombară, respectiv contuzie umăr stâng.
Ambii șoferi implicați în accident au fost verificați cu aparatele etilotest, nefiind băuți.

Recomandări

Un mort și trei răniți grav într-un nou accident provocat de graba și inconștiența șoferilor de vehicule grele

Cumplit accident de circulație după ce șoferul unui microbuz a lovit un autoturism pe care l-a aruncat în fața unui tir