Pe E 85, la ieșirea din Suceava

Accident cu doi răniți, care putea fi ușor o tragedie: viraj la stânga în fața unui tir aflat în depășire

Accidentul de pe E 85
Accidentul de pe E 85

Accidentul produs duminică pe E 85, la ieșirea din Suceava spre Fălticeni, în zona Cumpărătura, s-a soldat cu doi răniți ușor, însă, având în vedere cum s-a produs, se poate concluziona că o tragedie a fost evitată cu multă șansă.
Din cercetările poliției rezultă că duminică, în jurul orei 15.00, un șofer în vârstă de 52 de ani, din municipiul Suceava, care conducea un VW Golf, pe DN 2, direcția de la Suceava spre Fălticeni, în momentul în care a încercat să pătrundă pe un drum secundar, spre Ipotești, nu s-a asigurat corespunzător, moment în care a fost acroșat de un tir condus de un cetățean ucrainean care venea din spate și era angajat în depășire.
După cum se vede și în imagini, autoturismul a fost acroșat în partea stângă, după care tirul încărcat cu mere a ieșit ușor în decor.
În urma impactului, șoferul autoturismului și o femeie din mașina sa au fost preluați de ambulanțe și transportați la Spitalul Județean Suceava.
Conform primelor investigații medicale, cei doi nu au suferit leziuni grave.
Ambii șoferi implicați în accident au fost verificați cu etilotestul și a rezultat că nu erau băuți.

Recomandări

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți și cinci mașini implicate în total

Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total
Accident violent în Suceava, cu un autoturism intrat într-un autobuz. Doi răniți si cinci mașini implicate în total

Un șofer băut, care a părăsit locul accidentului, rămâne după gratii, deși a fost la un pas de a reveni acasă