La Pătrăuți

Accident cu cinci victime, în urma unei depășiri imprudente

Un accident care putea avea urmări foarte grave a avut loc duminică, în localitatea Pătrăuți, după ce șoferul unui autoturism a efectuat o depășire imprudentă și a intrat în coliziune cu un alt autoturism. Accidentul a avut loc pe DN 2, în jurul orei 18.20. La volanul unui autoturism marca VW Passat Variant se afla un tânăr de 24 de ani din comuna Udești, care circula împreună cu alte patru persoane, din municipiul Suceava, spre orașul Siret. La un moment dat, șoferul a intrat în depășirea unui autoturism din fața sa și, ajuns la intersecția cu un drum secundar, a intrat în coliziune cu un autoturism marca Seat Ibiza, care era condus în aceeași direcție de mers de un șofer de 24 de ani din comuna Todirești și care se angajase în efectuarea unui viraj la stânga. În urma impactului, toate cele cinci persoane din autoturismul VW au suferit leziuni, fiind transportate la Unitatea de Primire Urgențe a Spitalului Județean Suceava. Singurul care a scăpat fără contuzii și răni a fost șoferul autoturismului Seat Ibiza. La spital au ajuns toți cei cinci ocupanți ai autoturismului VW, tineri și tinere cu vârste între 16 și 24 de ani, cu contuzii de gambă, contuzie cervicală, contuzie toraco-abdominală, traumatism cranio cerebral minor și traumatism cranio-cerebral ușor prin accident rutier. Cei doi conducători auto au fost testați cu aparatul etilotest, rezultatele fiind negative, și li s-au recoltat la spital probe de sânge pentru stabilirea alcoolemiei. Pe numele tânărului din Udești, care a provocat accidentul, a fost întocmit un dosar penal pentru săvârșirea infracțiunii de vătămare corporală din culpă.

Recomandări

Condamnat cu suspendare după un accident mortal, a condus beat și cu permisul anulat și a fugit de polițiști

A făcut infarct la volan și a intrat pe contrasens, unde a lovit o mașină, care a ricoșat în alt autoturism

Tânărul arestat după accidentul de la intrarea în Suceava era în termenul de încercare stabilit pentru alte infracțiuni

Tânăr beat și fără permis, în arest după ce a sustras o mașină și a provocat un accident cu trei răniți