Nu cred că există om care să nu fi făcut cunoștință cu iarba încă din copilărie. În timp ce bătea mingea, alerga după fetițele care culegeau bumbișori de pe dealuri, ca să le tragă de codițe, sau plimba vaca ori gâsca. Așa cum nu e om să nu fi scris o poezie, măcar o dată, doar o dată-n viața lui, așa nu cred că există cineva care să nu-și fi julit genunchii pe iarbă, doar o dată, măcar o dată în copilăria lui. Iarba a fost și este un bun prieten pentru adolescenți. A celor care chiulesc de la ore pentru a sta întinși pe spate, cu ochii în soare și cu țigara în gură, ori a celor care le păcălesc pe fete că iarba nu lasă urme pe fustă, chiar dacă fusta nu stă locului, așa cum se întâmplă atunci când e pusă la sârmă, la uscat.
Iarba este prietenă și cu adulții. Chiar dacă aceștia o calcă apăsat cu tălpile ce tocmai au ieșit din sandalele de plastic. Este vorba despre tălpile adulților care cum văd verde în fața ochilor, cum opresc mașinile și-și montează grătarele. Iarba este cea care le însoțește pașii pensionarilor care-și plimbă bătrânețile prin stațiunile montane sau nepoții prin parcuri. Prin parcurile din străinătate, dar nu și prin cele din municipiul Suceava. Sau mai bine zis prin cel din municipiul Suceava, pentru că doar întinderea de verde din spatele Bisericii Catolice poate fi numită parc.
Monitorul de Suceava a publicat săptămâna trecută articolul intitulat „Polițiștii locali îi tratează ca pe infractori pe copiii și pe mămicile care calcă iarba”. O doamnă din Suceava a povestit cum a fost alergată de un polițist local care intenționa să o amendeze pentru că a intrat cu căruciorul pe gazon. Copilul din cărucior plângea, iar ceilalți doi copii plângeau și strigau: „Mama, ne arestează polițistul!”. Pe vremea când copiii își juleau genunchii pe iarbă, aceștia, în cazul în care nu erau cuminți, erau amenințați că vor fi băgați într-un sac și vor fi dați unui țigan. Acum, ca părinte, nu mai poți spune așa ceva, pentru că-i jignești pe țigani și riști să fii judecat de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării. E adevărat că și țiganii, care între timp au devenit romi, nu-s interesați de copii, pentru că au ei suficienți.
Acum, copiii, dacă-s din cale-afară de răi, pot fi amenințați că vine polițistul și-i arestează. Polițistul care atunci când era mic umbla desculț prin iarbă în spatele vacii, iar acum calcă în picioare iarba din jurul grătarului. Polițist care habar n-are că-n țările normale la cap lumea stă pe iarba din parcuri și mănâncă, ascultă muzică, citește sau gândește în râsetele copiilor care aleargă de colo-colo. Și dacă ar ști, tot nu ar folosi la nimic, pentru că Suceava nu se află într-o țară normală la cap. Totuși, poate s-o găsi cineva de la Primăria Suceava care să monteze un panou pe care să scrie „Accesul polițiștilor în parc, strict interzis!”.
