Accesul în zona VIP la concertul Haggard care se va desfășura sâmbătă, la Bistrița, va fi permis doar persoanelor îmbrăcate în costum medieval, pe baza biletelor de acces general, dar strict pentru cei costumați.
Potrivit unui comunicat de ieri al organizatorilor, pentru prima dată la un festival medieval în România zona din fața scenei pe care va concerta trupa germană Haggard va fi delimitată în mod special pentru cei care vin îmbrăcați în costum medieval. Accesul în această zonă VIP-medievală va avea loc pe baza biletelor de acces general, dar strict pentru cei costumați.
Conform sursei citate, participanții vor beneficia de spații de campare si parcare gratuite.
Abonamentele valabile pe toată perioada festivalului (13-15 august) au fost puse în vânzare in rețelele de distribuție, prețul acestora fiind de 60 de lei până în data de 12 august, după care la fața locului vor costa 70 de lei. Bilete de zi vor fi disponibile la fața locului la prețul de 10 lei doar pentru zilele de vineri sau duminică, cele eliberate pentru data de 14 august fiind valabile pe toată perioada festivalului. Copiii până în vârsta de 7 ani beneficiază de acces gratuit, dar trebuie sa fie însoțiți de un părinte. Copiii cu vârsta cuprinsă între 8 și 14 ani beneficiază 50 la sută reducere, aceste bilete fiind disponibile doar la fața locului.
Tabăra Medievală va avea loc la Bistrița-Heidenfeld în perioada 13-15 august. Formația germană Haggard, cea mai importantă trupă de medieval-symphonic-metal din Europa, va susține un concert în 14 august. Trupa, în cea mai extinsă formulă a sa, se va deplasa la Bistrița cu un autocar special, iar pe scenă vor urca 18 muzicieni.
În cadrul taberei vor mai avea loc două recitaluri extraordinare, pentru data de 13 august fiind programat concertul Formației Trooper cu opera rock Vlad Tepeș, iar pe data de 15 august ungurii de la VAN vor susține un concert de rock-medieval.
În timpul zilelor vor avea loc diferite spectacole medievale cu cavaleri, cai, dansuri și muzică medievală cu cimpoaie și tobe.
Evenimentul este organizat de Asociația Culturală Bistrița Medievală în colaborare cu Primăria Municipiului Bistrița și Asociația Culturală Româno-Irlandeză.