Studenții din România vor avea acces la programe internaționale de certificare în marketing ale Chartered Institute of Marketing, în acest sens fiind încheiat un parteneriat între Universitatea din București și Oxford College of Marketing în urma căruia va funcționa și Institutul de Marketing.
Universitatea din București precizează că primii beneficiari ai acestui parteneriat vor fi, începând cu acest an universitar, masteranzii înscriși la programul de studii „Consultanță și Expertiză în Publicitate”, din cadrul Facultății de Litere a Universității din București.
Ca urmare a acestui parteneriat, Universitatea din București a devenit centru de studiu acreditat al Chartered Institute of Marketing pe piața din România iar studenții vor fi pregătiți pentru a susține examenele impuse de organizația britanică, obținând astfel și recunoaștere internațională într-un domeniu complementar.
„Pentru a veni în sprijinul absolvenților și/sau masteranzilor de la alte facultăți din România, care doresc să obțină calificări cu recunoaștere internațională în domeniul marketingului, Universitatea din București și Oxford College of Marketing lansează, ca interfață de suport, Institutul de Marketing. Această nouă entitate va permite accesul liber la toate modulele digitale necesare pentru obținerea certificării internaționale și, în plus, va oferi sprijin local pre și post înscriere”, se arată în comunicatul remis, marți, agenției MEDIAFAX.
Chartered Institute of Marketing (CIM) are o istorie de peste o sută de ani, oferind singurele programe de calificare în marketing cu recunoaștere internațională.
„Este un pas firesc pe care l-am făcut în continuarea eforturilor noastre de internaționalizare, pentru a asigura o maximă competitivitate a studenților noștri pe piața muncii. Universitatea noastră a fost recent clasificată drept universitate de cercetare avansată și căutăm parteneri puternici pe piața internațională pentru a ne păstra poziția de vârf între instituțiile de educație din România. Am lansat aceste cursuri și pentru a completa pregătirea academică cu cea practică, cât mai conectată la ceea ce cer angajatorii”, a declarat conf. univ. dr. Adela Rogojinaru, director al programelor de comunicare și relații publice ale Facultății de Litere.
Masteratul de „Consultanță și Expertiză în Publicitate” funcționează în cadrul Facultății de Litere, Departamentul „Științe ale comunicării” și a obținut acreditare ARACIS în anul 2007, ca program de profesionalizare (masterat profesional). Printre absolvenți se numără profesioniști de succes în domeniul marketingului și comunicării, angajați în companii de prestigiu din țară și străinătate.