Iubitorii sporturilor de iarnă au la dispoziție, începând de mâine, luciul de gheață al Patinoarului Areni, care se deschide chiar de Ziua Națională a României, începând cu ora 12.00.
„În prima zi de funcționare a patinoarului, accesul va fi gratuit pentru toată lumea, să se poată bucura de această facilitate, mai ales că este și o sărbătoare națională, a tuturor românilor”, a declarat viceprimarul Ovidiu Doroftei, care a îndemnat sucevenii să vină cu mic, cu mare la inaugurarea unui nou sezon de funcționare a patinoarului artificial.
Pregătirea acestuia a dat ceva bătăi de cap municipalității sucevene, temperaturile exterioare foarte ridicate pentru această perioadă nefiind deloc propice formării luciului de gheață.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a explicat că inaugurarea patinoarului nu putea fi posibilă dacă acesta nu era dotat cu o nouă uzină de frig, o investiție destul de costisitoare, efectuată relativ recent: “Chiar dacă afară este cald, am pornit instalațiile de frig pentru ca patinoarul să poată fi deschis pe 1 decembrie. Prețurile au rămas neschimbate față de anul trecut, iar sucevenii vor putea să patineze de marți până duminică, după următorul program: marți și miercuri de la 15.30 până la ora 19:30, joi și vineri de la 13.30 până la 19.30, iar sâmbătă și duminică de la 11.00 la 19.30”.
În perioada vacanței elevilor, patinoarul va fi deschis în toate zilele, inclusiv luni, cu program între orele 11:00-19:30.
Tarifele de intrare, închirierea patinelor și de ascuțire a acestora sunt aceleași ca și anii trecuți. Astfel, taxa de intrare pentru preșcolari, elevi și studenți este de numai patru lei.
Tot pentru ei, taxa de închiriere a patinelor este de numai trei lei de pereche, încât cu șapte lei, copiii, elevii și studenții au asigurată o oră și jumătate de distracție pe gheață.
Pentru adulți, taxa de intrare la patinoar este de șapte lei de persoană, iar în caz de nu vin cu propriile patine, pot închiria de acolo o pereche, cu cinci lei.
Taxa de ascuțire a patinelor este de doi lei de pereche.