Cel mai mare accelerator de particule din lume, Large Hadron Collider (LHC), a atins, ieri dimineață, un nou record de viteză, a declarat Centrul European pentru Cercetări Nucleare (CERN), care folosește acest instrument pentru a descifra secretele nașterii universului, informează AFP.
„LHC a devenit, astăzi (ieri, n.r.), cel mai puternic accelerator de particule, după ce a accelerat cele două fascicule de protoni la o energie de 1,18 teraelectronvolți (TeV), la primele ore ale dimineții”, se indică în comunicatul emis de CERN.
„E fantastic. Totuși, vom continua să avansăm pas cu pas și mai avem multe de făcut înainte de a putea spune că facem fizică în 2010. Îmi voi păstra șampania la rece până atunci”, a declarat Rolf Heuer, directorul general CERN.
Până în prezent, recordul a fost deținut de un concurent al CERN, institutul FERMILAB din Chicago (Statele Unite), care reușise să atingă o viteză de 0,98 TeV, în anul 2001.
În 2010, CERN are ca obiectiv creșterea energiei fasciculelor de protoni, pregătind o coliziune la energia de 7 TeV (3,5 TeV pentru fiecare fascicul), această valoare reprezentând de trei ori și jumătate puterea maximă a acceleratorului deținut de institutul american FERMILAB.
Operat de Centrul European pentru Cercetare Nucleară (CERN), LHC este cel mai mare accelerator de particule din lume și va crea condiții similare momentelor de după Big Bang.
Cercetătorii vor încerca să identifice, în cadrul experimentului, bosonul Higgs, o particulă sub-atomică, instabilă, numită și „a lui Dumnezeu”, crucială pentru înțelegerea fizicii actuale, pe care mulți au studiat-o fără să o fi văzut vreodată. De asemenea, specialiștii vor să studieze supersimetria, un concept care permite explicarea uneia dintre cele mai bizare descoperiri din ultimii ani, aceea că materia vizibilă nu reprezintă decât 4% din Univers. Materia neagră (23%) și energia neagră (73%) împart restul. Cercetătorii de la CERN vor, de asemenea, să studieze misterele materiei și anti-materiei.
Aflat într-un tunel de 27 de kilometri, la 100 de metri adâncime sub granița franco-belgiană, LHC folosește circa 1.200 de magneți superconductori pentru a dirija razele de protoni și pentru a le face să circule în interiorul tunelului cu viteza luminii. În plus, în anumite regiuni ale tunelului, razele de protoni intră în coliziune cu energii enorme.
În locurile în care au loc ciocnirile se află aparatură specială care măsoară interacțiunea razelor de protoni pentru a descoperi informații care ar putea impinge mai departe frontierele cunoașterii.
Cei patru detectori principali din cadrul LHC sunt Atlas, Compact Muon Solenoid (CMS), Alice și LHCb. Atlas și CMS sunt detectori multifuncționali, în timp ce Alice și LHCb sunt proiectați pentru cercetări științifice specifice.
Inginerii au repornit LHC pe 20 noiembrie, la 14 luni după producerea a două pene succesive, la câteva zile de la inaugurarea oficială a acestuia, pe 10 septembrie 2008. Prima pană a avut loc la 48 de ore după lansarea acceleratorului, în timp ce cea de-a doua, foarte gravă, a provocat distrugerea a 53 de magneți, care au necesitat reparare sau înlocuire.
Celebrul dispozitiv științific a fost oprit pe 19 septembrie 2008.
În perioada în care LHC a fost reparat, noi sisteme de securitate au fost instalate de-a lungul acestui cilindru de 27 de kilometri.
Construirea LHC a necesitat peste 12 ani , mobilizând peste 7.000 de fizicieni și investiții de circa 3,76 miliarde de euro.
