Reacție

Acatrinei: Președintele Băsescu nu avea calitatea să condamne comunismul

Acatrinei: Președintele Băsescu nu avea calitatea să condamne comunismul
Acatrinei: Președintele Băsescu nu avea calitatea să condamne comunismul

Președintele Organizației Județene Suceava a PRM, Gheorghe Acatrinei, consideră că președintele României, Traian Băsescu, nu se numără printre cei care ar fi avut calitatea și posibilitatea de a condamna comunismul. Acatrinei consideră că o astfel de acțiune s-a făcut sub influența țărilor membre ale Uniunii Europene, însă modul în care în România a fost condamnat comunismul a fost total nelegitim. „Uniunea Europeană a condamnat regimurile totalitare, și nu s-a referit nimeni la doctrine. Ori acum la noi tocmai acest lucru s-a întâmplat. Iar Traian Băsescu nu putea să condamne o doctrină. Nu are această calitate pentru că nu este istoric, și nici un om de știință”, a declarat președintele PRM Suceava. Gheorghe Acatrinei a mai spus că înainte de a prezenta raportul prin care a condamnat comunismul, Traian Băsescu ar fi trebuit să dezbată această problemă cu toate partidele de pe scena politică românească, fapt ce nu s-a întâmplat. Mai mult, Acatrinei a criticat și faptul că de mai bine de un an, președintele Băsescu nu a mai avut întâlniri cu partidele politice. „Nu este normal să se întâmple așa ceva. Înainte de a fi prezentat acel raport prin care condamnă comunismul, el ar fi trebuit să se întâlnească cu toate partidele, fie că sunt parlamentare sau nu, pentru a discuta această problemă”, a încheiat Gheorghe Acatrinei.

Recomandări

Fermierii și-au prezentat principalele nemulțumiri și așteaptă o întâlnire cu toți primarii, la Prefectura Suceava

Primarul din Cornu Luncii, Gheorghe Fron: „După ce anul trecut a salvat Broșteniul, președintele CJ Suceava, Gheorghe Șoldan, a salvat acum Sasca Mică”