Solicitare

Acatrinei le-a cerut primarilor să stabilească criterii ferme de departajare a celor care solicită ajutor social



Acatrinei le-a cerut primarilor să stabilească criterii ferme de departajare a celor care solicită ajutor social
Acatrinei le-a cerut primarilor să stabilească criterii ferme de departajare a celor care solicită ajutor social

Vicepreședintele Consiliului Județean, Stela Acatrinei (foto), le-a cerut primarilor din cele 113 localități ale județului să propună spre aprobare Consiliilor Locale criterii ferme de departajare a persoanelor care solicită ajutor social, astfel încât de această formă de protecție socială să beneficieze doar cele care sînt într-adevăr în situații dificile. De asemenea, Acatrinei a recomandat reanalizarea dosarelor în localitățile unde sînt cei mai mulți beneficiari ai Legii 416 a venitului minim garantat, existând suspiciunea că mulți dintre aceștia realizează venituri în gospodărie. Vicepreședintele Consiliului Județean a exemplificat cu localitățile Valea Moldovei, unde în plată sînt 400 de dosare, Pătrăuți, cu 310 dosare, Frătăuții Noi cu 290 de dosare sau Voitinel cu 260 de dosare. „Aici se impune o analiză foarte atentă a veniturilor posibile de realizat pentru că oamenii se cunosc între ei și pot să declare ce realizează fiecare. Consider că dacă un gospodar are un cal cu care poate presta anumite servicii, transport lemne, îngrășământ natural, la moară, transportul pietrei, realizează niște venituri și atunci nu le mai dăm ajutor social sau cel puțin diminuăm cuantumul. Consider că dacă ai animale, oi sau vaci, poți să realizezi un venit de la ele pentru că valorificarea produselor la o piață apropiată sau la vecini constituie totuși un venit decent”, a spus vicepreședintele Consiliului Județean. Acatrinei a arătat că cele mai puține dosare de ajutor social le au localitățile din zona Gura Humorului, amintind de Panaci – 28, Moldovița – 37, Poiana Stampei – 27. „Nu cred că nu sînt oameni cu nevoi, dar eu cred că sînt oameni foarte demni și nu vor să întindă mâna la Consiliul Local să le dea ajutorul necesar existenței de zi cu zi. Își găsesc alte surse pentru a-și acoperi nevoile, prestează munci ocazionale sau își valorifică produsele din propria gospodărie. Aici este vorba de mentalitate și de demnitate umană”, a precizat Acatrinei. Vicele de la județ a criticat ușurința cu care unii medici dau adeverințe de boală pentru beneficiari ai venitului minim garantat prin care aceștia sînt scutiți de cele 72 de ore de muncă în folosul comunității obligatorii conform legii, și a recomandat ca adeverințele să fie eliberate cu mai mult discernământ. În prezent la nivelul județului se află în plată 11.758 de dosare de ajutor social pentru care în acest an se vor cheltui de la buget 169 de miliarde de lei.



Recomandări

Fălticenenii care au solicitat o locuință socială sau ANL de la primărie au la dispoziție o lună ca să depună documentele actualizate

Localitatea cu cei mai mulți asistați social din județ este Valea Moldovei, peste 530 de beneficiari la o populație de 4.800 de locuitori