Acatistul. Imnul

Acatistul, în forma lui actuală este deschis de condacul „Apărătoare Doamnă” care în traducerea românească a pierdut orice referință la asediul Constantinopolului.
Primul Icos relatează trimiterea îngerului „întîi-stătător”, care văzând că glasul lui cel netrupesc aduce întruparea Mântuitorului, a „heretisit-o” pe Maica Domnului. Începutul acestui icos Aggelos protostates a fost unul dintre argumentele care au pledat în favoarea paternității atribuită lui Roman Melodul, deoarece folosește o formulă asemănătoare în condacul care se referă la Iosif în Egipt eis to aggelos pro[tostates], condac scris în același metru. Heretisirile se referă la Născătoarea de Dumnezeu prin care este restaurată făptura deoarece ea este cea „prin care prunc se face făcătorul”.
– Condacul al doilea imaginează un dialog între Fecioară și înger
Condacul al doilea imaginează un dialog între Fecioară și înger. Răspunsul Maicii Domnului: știindu-și curăția, primește cu anevoie cuvântul, nu există „naștere cu zămislire fără de sămânță”. Icosul al doilea repetă accentuând aceeași temă a minunatei nașteri din „pântece curat”. Condacul și Icosul al treilea relatează întruparea în pântecele fecioresc prin umbrirea Maicii lui Dumnezeu de către „puterea Celui de sus”, și apoi vizita la Elisabeta, fiind de asemenea imaginată o laudă pe care prin heretisiri, Sf.Ioan Botezătorul, din pântecele mamei sale, ar fi adus-o Mariei. Condacul al patrulea face referire la îndoiala lui Iosif și la convingerea ulterioară a acestuia că ceea ce s-a întâmplat este de la Duhul Sfânt. Icosul al patrulea, condacul și icosul al cincilea și condacul al șaselea menționează lauda pe care magii au adus-o Mariei și întreg episodul biblic al magilor, venirea lor, închinarea, modul în care l-au păcălit pe Irod etc. Icosul al șaselea se referă la o ipotetică misiune în Egipt, la surparea idolilor și la lauda adusă Născătoarei de Dumnezeu de către cei scăpați de idolatrie. Condacul al șaptelea face referire la dreptul Simeon.
Acatistul este împărțit practic în două. Până la condacul al șaptelea tema este relatarea biblică a bunei vestiri, a nașterii și a evenimentelor legate de aceasta: magii, păstorii, fuga în Egipt și cel al întâlnirii cu Simeon. Partea a doua face referire îndeosebi la efectele întrupării Mântuitorului.
Imnul este de o bogăție stilistică deosebită, ilustrând în mod fericit modul în care spiritualitatea bizantină a înțeles și tradus cultul. Acest imn, făcând în egală măsură parte atât din cultul public, cât mai ales din cultul particular, a avut o influență majoră asupra pietății creștine răsăritene. După modelul lui, au apărut nenumărate acatiste: al Mântuitorului, ale sfinților chiar și ale unor sărbători creștine. Aceste acatiste iconizau imnic viața sfinților sau aspecte ale praznicelor. Pornind de la această idee, au apărut în spațiul rusesc așa numitele icoane-acatist, care conțineau scenele iconografice corespunzătoare fiecărui condac sau icos. (Ionuț Mavrichi)