Localitatea Aldeni din comuna buzoiană Cernătești a fost, pentru o zi – sâmbătă, 20 septembrie 2025 – gazda unei manifestări culturale de excepție: prima ediție a Festivalului național de creație literară ,,Ion Băieșu – la el acasă’’, organizatori fiind Primăria și Consiliul Local Cernătești, în parteneriat cu SC Romvitrine SA Cernătești, Casa MarIon Nicolescu și Fam. Cucu Dan. Sufletul evenimentului a fost domnul Ion Nicolescu, președintele Festivalului, omul care a fost cu ideea organizării acestuia, primind apoi tot sprijinul din partea Primăriei conduse de energicul domn primar Valentin-Sebastian Stănilă, deja un prieten.
Un soare blând de toamnă ne-a întâmpinat la sosirea în satul celui care a creat celebrul cuplu Tanța și Costel, anticipând, parcă, felul călduros în care urma să fim primiți de către organizatori și localnici.
Festivitatea de premiere s-a desfășurat în fața Centrului Cultural din Aldeni, într-o atmosferă prietenească, evenimentul fiind moderat cu pricepere de către jurnalista Roxelana Radu, secondată eficient de domnul Ion Nicolescu.
Juriul, alcătuit din Florentina Loredana Dalian (Slobozia), Mihai Frunză și Alexandru Hanganu (ambii din Brăila, ultimul fiind născut, însă, la Cernătești!), a hotărât acordarea următoarelor premii:
Proză
Marele premiu: Ion Calotă din București;
Premiul I (ex-aequo): Vasile Larco și Vasile Vajoga, ambii din Iași;
Premiul II: Violeta Urdă din București;
Premiul III: Pavel Lică din București;
Mențiune: Mihai Sălcuțan din Buzău.
Poezie și Epigramă
Locul I (ex-aequo): Ion Diviza din Chișinău și Constantin Moldovan din Mănăstirea Humorului – Suceava;
Premiul II: Ion Moraru din Independența – Galați;
Premiul III: Vasile-Til Blidaru din Buzău;
Mențiune: George Eftimie din Buzău și Ioan Toderașcu din Costești – Vaslui.
Pe parcursul festivității ne-au încântat cu cântecele lor și cu frumosul port popular al zonei copiii din grupul ,,Flori de Liliac’’, iar Raluca Brebeanu – elevă de clasa a V-a – ne-a fermecat prin felul în care a citit (aproape că a interpretat!) un fragment din comedia ,,Preșul’’ de Ion Băieșu.
Prezentă la eveniment a fost și doamna Daniela Băieșu Mateescu, fiica lui Ion Băieșu, care a adresat celor prezenți câteva cuvinte de mulțumire și apreciere pentru frumoasa manifestare organizată cu prilejul împlinirii a 33 de ani de la trecerea în eternitate a ilustrului său tată.
La final am asistat la o dublă lansare de carte: „Orbul” (proză scurtă), autor Mihai Frunză, și „Liriandre” (versuri), autor Alexandru Hanganu, doi talentați și îndrăgiți autori de umor, precum și poeți de succes. La festival au participat și alți scriitori, dintre care amintim doar câțiva: Florin Rotaru (secretarul Uniunii Epigramiștilor din România), Mirela Grigore (organizator al festivalului de epigramă „Ion Pavelescu”, la Râmnicu Sărat), Daniela Toma (poetă și editoare), Viorel Frîncu, Luminița Leșevschi, Mihai Macovei, Stan Brebenel, Elena Căpățână.
După masa îmbelșugată oferită de organizatori, a urmat vizita la Biblioteca ,,Ion Băieșu’’, loc în care aproximativ 11.000 de volume își așteaptă cititorii într-o frumoasă clădire de patrimoniu, gazdă primitoare fiind doamna bibliotecar Adriana Daniela Dedu.
Ziua s-a încheiat cu popasul la Pensiunea ,,Casa Matei’’, acolo unde a avut loc o cină tradițională cu glume, poezie și muzica folk a cantautorului Nicu Zotta. Felicitări tuturor celor care s-au implicat în organizarea acestui frumos festival căruia îi dorim să devină o prezență permanentă în calendarul evenimentelor culturale umoristice din țara noastră.
Concluzii nu trag pentru că îmi amintesc ce spunea Băieșu (romanul ”Balanța”): ,,Fereşte-te de concluzii… Toţi cei care ajung la concluzii în viaţă sînt nişte mărginiţi şi nişte laşi.’’
Salutări cordiale!
Până săptămâna viitoare vă doresc să fiți iubiți, iubind!