La Centrul Cultural „Mihai Eminescu” din comuna Dumbrăveni a avut loc sâmbătă, 21 iunie, a VII-a ediție a Festivalului literar „Mihai Eminescu”, la 125 de ani de nemurire eminesciană, acțiune literară de amploare la care au fost prezenți academicieni, scriitori, poeți, oameni de cultură, pasionați de poezie.
În prima partea a sărbătorii dedicate poetului național Mihai Eminescu s-au ținut mai multe discursuri, alocuțiuni ale invitaților, printre care cea a academicianului Eugen Simion, care l-a felicitat pe primarul comunei Dumbrăveni, Ioan Pavăl, pentru organizarea acestui festival, numindu-l „om de ispravă”, pentru că „el face, promite și se ține de promisiune”.
Un al invitat de onoare, academicianul Bogdan C. Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române, al cărui tată s-a născut la Dumbrăveni, a salutat inițiativa organizatorilor, cu speranța că „ne vom putea întâlni tot aici și în următorii ani”. Academicianul a completat că este mândru că face parte din același popor cu Eminescu și că se simte vinovat că nu a mai venit în Dumbrăveni de 50 de ani, deși tatăl său s-a născut în această localitate.
Invitați
La această ediție a Festivalului literar „Mihai Eminescu” a fost o concentrare de spirite academice, astfel că și-au dat mâna, din dragoste pentru Eminescu, academicianul Maya Simionescu (România), academicianul Mihai Cimpoi și academicianul Nicolae Dabija din Republica Moldova, cu scriitorii Viorel Dinescu (Galați), Lucia Olaru Nenati (Botoșani), Vasile Bahnaru (Chișinău), Emilian Marcu, eminescologii Nicolae Georgescu, Tudor Nedelcea (Craiova), Theodor Codreanu (Huși), epigramistul Gheorghe Balici, Vasyl Boeciko, consulul Ucrainei la Suceava, poetului cernăuțean Vasile Tărâțeanu, dr. Ioan Iețcu, poetul Ion Cozmei, poetul Mihai Sultana Vicol, poetul Ion Beldeanu, preotul Constantin Jaba (Dumbrăveni).
Nu au lipsit de la acest eveniment literar, care se dorește a fi un brand pentru Bucovina, nici oficialități din spectrul politic, precum prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, deputatul Radu Surugiu, senatorul Neculai Bereanu, inspectorul școlar adjunct al Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Suceava Cristina Teodorovici.
“Eminescu este un poet în care românii își regăsesc multe din idealurile lor morale și spirituale”
Festivalul găzduit de comuna Dumbrăveni a fost unul elegant, cu prestanță, de la care fiecare invitat a plecat cu sufletul „încărcat” de Eminescu, de Bucovina, de cultură, de carte, de poezie. Academicianul Eugen Simion a adus un elogiu Bucovinei, „zonă mirifică”, afirmând: „Ce bogați suntem din acest punct de vedere!”
„Îmbătat de Bucovina”, bucuros că mai mulți academicieni s-au adunat la Dumbrăveni pentru a-l sărbători pe Eminescu, el a spus, cu convingere, că Eminescu este poet național, în ciuda unor persoane care sunt împotriva acestui lucru. “Eminescu este un poet în care românii își regăsesc multe din idealurile lor morale și spirituale”, a spus academicianul Eugen Simion, care a criticat opiniile care-i contestă lui Eminescu această poziție. „Cine consideră că Eminescu este un naționalist desprins de lume nu-l citește bine și se înșală. Eminescu a fost un gazetar activ, care a apărat idea națională. Eminescu este un umanist de cultură romantică, un român european”, a completat Eugen Simion.
Și academicianul Maya Simionescu, cercetător în biologie, s-a îndrăgostit de Bucovina, numind-o mirifică. „Parcă am venit acasă, pentru că și eu mă trag din Bucovina, părinții mei fiind născuți la Gura Humorului”, a spus academicianul, completând: „Am înțeles că așa cum viețuitoarele au nevoie de aer, tot așa oamenii au nevoie de cultură, de carte, de Eminescu”.
Cetățeni de onoare ai comunei Dumbrăveni
Festivalul literar „Mihai Eminescu”, ediția a VII-a, a fost organizat de Primăria Dumbrăveni, invitații apreciind valoarea acestui eveniment. În consecință, s-au rostit cuvinte de apreciere la adresa primarului Ioan Pavăl și a secretarului Mihai Chiriac.
La finalul manifestării, a fost apreciată și strădania consilierilor locali, care au primit, fiecare în parte, câte o plachetă omagială și câte o carte cu opera lui Eminescu din partea primarului Ioan Pavăl. Și viceprimarul comunei Dumbrăveni, Sorin Bursuc, a primit o plachetă omagială și volumul „Eminescu. Opere. Poezii” din partea primarului Pavăl.
Primăria Dumbrăveni, împreună cu Consiliul Local, a acordat mai multe titluri de Cetățean de onoare al comunei academicianului Maya Simionescu, academicianului Bogdan C. Simionescu, vicepreședinte al Academiei Române, scriitorului Vasile Bahnaru (Chișinău), scriitorului Tudor Nedelcea (Craiova) și lui Sandu Costache, fost primar al comunei Dumbrăveni în anii ’60.
Academicianul Eugen Simion, câștigătorul Marelui premiu al Festivalului literar „Mihai Eminescu”
Marele premiu al Festivalului literar „Mihai Eminescu”, ediția a VII-a, i-a revenit academicianului Eugen Simion, care a primit din partea organizatorilor și un premiu în valoare de 1.000 de euro. Premiul al II-a al festivalului, în valoare de 500 de euro, i-a fost înmânat de primarul Ioan Pavăl eminescologului Nicolae Georgescu. Un premiu în valoare de 500 de euro a primit și secretarul Primăriei Dumbrăveni, Mihai Chiriac, chiar din mâna edilului Ioan Pavăl, care a precizat că banii pentru premii provin din sponsorizări. Ca să nu rămână dator, imediat după ce a primit premiul, secretarul Chiriac i-a înmânat primarului Pavăl o Diplomă de excelență, pe care se regăsesc semnăturile mai multor academicieni.
Prefectul județului Suceava, Florin Sinescu, și președintele Consiliului Județean Suceava, Cătălin Nechifor, au primit câte un trofeu de excelență din partea organizatorilor. Diplome de excelență din partea conducerii Primăriei Dumbrăveni au primit mai multe personalități care de-a lungul anilor au sprijinit acest festival sau au fost alături de Primăria Dumbrăveni, în organizarea unor evenimente sau în implementarea de proiecte culturale.
Lansări de carte
În cadrul Festivalului literar „Mihai Eminescu”, ediția a VII-a, desfășurat sâmbătă la Dumbrăveni, s-au lansat mai multe cărți, printre care și „Eminescu. Opere. Poezii” (ediție critică, cronologie, note și variante de Perpessicius, cu o introducere de academicianul Eugen Simion, diferențe textuale și un comentariu asupra ediției Perpessicius de Nicolae Georgescu). Volumul, care face parte din Colecția „Opere fundamentale”, a fost tipărit de Academia Română, Fundația Națională pentru Știință și Artă, cu sprijinul Primăriei Dumbrăveni.
Tot sâmbătă s-a lansat și Revista-almanah „Omagiu lui Eminescu”, Nr. 7, editată de Consiliul Local al comunei Dumbrăveni. Primarul Ioan Pavăl a spus: „Vrem să arătăm lumii că aici omagierea lui Eminescu este un act de mare cultură, responsabilitate față de litera română și de trăire intensă, așa cum ne-a învățat poetul nepereche. Stă chezășie prezența domniilor voastre în localitatea Dumbrăveni și dragostea cu care ne învățați că nu avem dreptul să abandonăm niciodată. Aici, Eminescu este la el acasă, la baștină, fiind prezent în ființa noastră cu fiecare vers pe care ni l-a lăsat, cu fiecare literă pe care a scris-o pentru noi drept moștenire”.
În paginile almanahului „Omagiu lui Eminescu” se regăsesc texte semnate de academicieni, scriitori, eminescologi, poeți. Fiecare participant la festival a primit din partea organizatorilor Revista-almanah „Omagiu lui Eminescu” și volumul de poezii semnat de Mihai Eminescu.









