Academicianul Eugen Simion – „Cetățean de Onoare” al municipiului Fălticeni

Academicianul Eugen Simion FOTO www.rasunetul.ro

Academicianul Ioan Eugen Simion va primi titlul de „Cetățean de Onoare” al municipiului Fălticeni. Înalta distincție îi va fi acordată vineri, 28 aprilie, după ce Consiliul Local Fălticeni va aproba în ședința ordinară programată în aceeași zi proiectul de hotărâre inițiat de primarul Gheorghe Cătălin Coman. „Acordarea celei mai înalte distincții acestei personalități marcante a vieții academice și științifice reprezintă o adâncă prețuire și recunoștință pentru contribuția deosebită adusă istoriei literaturii române”, a declarat primarul de Fălticeni.
Academicianul Ioan Eugen Simion se va afla la Fălticeni ca invitat de seamă la Conferința Națională „Dinastia Lovineștilor” ce va avea loc în perioada 28-29 aprilie la Muzeul de Artă „Ion Irimescu”. El va susține lucrarea „Posteritatea critică a lui E. Lovinescu”. De remarcat că Eugen Simion a obținut titlul de doctor în științe filologice cu teza “Eugen Lovinescu, scepticul mântuit”, condusă de profesorul Șerban Cioculescu. Eugen Simion este unul din cei mai cunoscuți critici și istorici literari, editor, eseist, filolog, profesor universitar român, membru titular al Academiei Române și președinte al acestui for din 1998 până în aprilie 2006.

Recomandări

Municipiul Fălticeni va găzdui a XX-a ediție a „Târgului Mărului”, un eveniment de tradiție în promovarea pomiculturii locale

Emoție și mândrie la „Fălticeni – Mon Amour” pentru patru noi Cetățeni de Onoare ai municipiului Fălticeni

„Meandrele timpului” – Expoziția profesorului Dan Grigoraș, vernisată la Biblioteca „Eugen Lovinescu” Fălticeni

Festivalul Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic” și Draga Film Fest, la Fălticeni