Academicianul Constantin Ciopraga a fost înmormântat, la Iași, cu onoruri militare



Academicianul Constantin Ciopraga a fost înmormântat, ieri, cu onoruri militare, în Cimitirul Eternitatea din Iași, în prezența câtorva sute de persoane, slujba de înmormântare fiind oficiată de 11 preoți în frunte cu ÎPS Teofan, Mitropolitul Moldovei și Bucovinei.
Trupul neînsuflețit a fost depus, ieri dimineață, în Sala Pașilor Pierduți de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași, după care sicriul a fost transportat la Biserica Bărboi, unde a avut loc o slujbă de pomenire.
Fostul academician a fost înhumat în Parcela Eroilor din cimitirul Eternitatea din Iași, în prezența a sute de ieșeni, precum și a numeroase personalități culturale și oficialități locale.
La ceremonie au fost prezenți și soldați din cadrul Garnizoanei Iași, care au prezentat onoruri militare, Constantin Ciopraga fiind unul din foștii prizonieri ai trupelor sovietice, în perioada celui de-al doilea război mondial.
„Regretatul academician Constantin Ciopraga și-a dedicat întreaga viață culturii și literaturii, fiind cunoscut ca un prestigios istoric al literaturii române, eseist de înaltă clasă, personalitate marcantă a comunității literare românești. Verticalitatea sa morală, competența sa științifică și spiritualitatea sa creștină au făcut din el o coloană de lumină a culturii și literaturii române”, a spus Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române, PF Daniel, în mesajul de condoleanțe trimis familiei îndoliate.
Academicianul Constantin Ciopraga, scriitor și critic literar, a murit la Iași, luni după-amiază, la vârsta de 92 de ani, cauza decesului fiind, potrivit familiei, un infarct sau o comoție cerebrală.
Constantin Ciopraga a fost critic și istoric literar, profesor universitar, scriitor și membru de onoare al Academiei Române. El a făcut studiile liceale la Pașcani și la Fălticeni și universitare (Facultatea de Litere și Filozofie) la Iași. Și-a continuat specializarea în Franța (1939). În 1956 a devenit doctor în filologie, iar în 1968 a obținut titlul de doctor docent. A fost profesor la Seminarul Teologic „Veniamin Costachi” din Iași și la un liceu din Pașcani. În 1949 a devenit asistent la Universitatea din Iași, urcând apoi toate treptele ierarhiei didactice, până la titlul de profesor universitar, pe care l-a obținut în anul 1962.
Ciopraga scris numeroase monografii consacrate unor mari scriitori români, printre care Calistart Hogaș, George Topârceanu, Mihail Sadoveanu și Hortensia Papadat-Bengescu.
A semnat peste 60 de studii introductive și peste 1.000 de articole și eseuri publicate în reviste de profil din țară și din străinătate. Este și autorul volumului de poeme „Ecran interior” (1975) și al romanului „Nisipul” (1989).
Constantin Ciopraga A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România și al Asociației Internaționale a Criticilor Literari din Paris.
Constantin Ciopraga este cetățean de onoare al municipiului Iași, precum și al orașelor Fălticeni, Pașcani și Tîrgu Neamț.
În anul 2002, Ciopraga a fost distins cu Ordinul Național „Steaua României” în grad de cavaler.