Liga a II-a

Academica Clinceni vine pe Areni într-un moment în care Foresta nu prea mai are voie să facă pași greșiți



Meciul de astăzi se va juca în condiții asemănătoare ca duelul cu Brăila, din urmă cu trei săptămâni
Meciul de astăzi se va juca în condiții asemănătoare ca duelul cu Brăila, din urmă cu trei săptămâni

După duelurile cu Dacia Unirea Brăila și Chindia Târgoviște, Foresta va susține astăzi, pe Areni, cel de-al treilea meci din 2018 în condiții de iarnă. Sucevenii vor primi vizita grupării Academica Clinceni, partida urmând să înceapă la ora 11.00. Din păcate vremea nu ține deloc cu organizatorii, care fac eforturi ca suprafața de joc să se prezinte în condiții optime la startul meciului. Trei zile le-a luat muncitorilor de la stadion și de la Domeniul Public al Primăriei să îndepărteze zăpada de pe gazon, numai că joi au terminat treaba, iar vineri a început din nou să ningă. Oficialii formației sucevene dau însă asigurări că se vor mobiliza în așa fel încât desfășurarea partidei să nu fie pusă în pericol.
Însă nu numai administratorii clubului au bătăi de cap în aceste ore, ci și antrenorul Florentin Petre, care nu va putea conta în duelul cu Clinceniul pe aportul unor jucători importanți. Astfel, fundașul Pavel Secrier și golgheterul Marius Matei sunt accidentați, mijlocașul Ruben Sumanariu este suspendat, iar atacantul Daniel Nedelcu și-a reziliat contractul de joc cu Foresta în urmă cu doar două zile. Chiar și așa, Florentin Petre speră într-o evoluție concludentă a formației sale, care să facă uitat eșecul din runda precedentă, de la Metaloglobus București, și să păstreze șanse reale în lupta pentru salvarea de la retrogradare.
Programul etapei a 26-a:
Sâmbătă, 24 martie
Luceafărul Oradea – Metaloglobus București, ora 11:00
Foresta Suceava – Academica Clinceni, ora 11.00
Știința Miroslava – CS Mioveni, ora 11.00
Ripensia Timișoara – Chindia Târgoviște, ora 14:30 – DigiSport 1
Duminică, 25 martie,
UTA Arad – CS Afumați, ora 12:00 – TelekomSport 1
ASU Politehnica Timișoara – FC Hermannstadt, ora 14:00 – DigiSport 1
Olimpia Satu Mare – Dunărea Călărași 0-3
ASA Târgu Mureș – FC Argeș 0-3
Partidele Pandurii Târgu Jiu – CS Balotești și Sportul Snagov – Dacia Unirea Brăila au fost amânate.
Clasament
1 Dunărea Călărași24 17 5 2 47-17 56
2 AFC Hermannstadt 24 15 8 1 37-1153
3 Chindia Târgoviște 24 14 7 3 49-15 49
4 CS Afumați 24 13 5 6 32-17 44
5 FC Argeș 24 11 7 6 35-22 40
6 FC Academica Clinceni24 11 7 6 38-31 40
7 ASU Politehnica Timișoara 24 11 5 8 33-28 38
8 CS Mioveni 24 8 7 9 36-33 31
9 ASA Târgu Mureș 24 9 4 11 38-46 31
10 Sportul Snagov 24 8 6 10 20-22 30
11 Ripensia Timișoara 24 7 8 9 46-35 29
12 UTA Arad 24 6 9 9 30-32 27
13 Luceafărul Oradea 24 7 6 11 38-42 27
14 Metaloglobus București 24 7 6 11 23-30 27
15 Pandurii Târgu Jiu 24 5 9 10 30-39 24
16 CS Balotești 24 6 6 12 30-48 24
17 Știința Miroslava24 6 6 12 29-50 24
18 Foresta Suceava 24 7 3 14 22-64 24
19 Dacia Unirea Brăila 24 5 6 13 49-51 21
20 Olimpia Satu Mare 24 6 2 16 19-48 -38
Notă: Echipele ASA Târgu Mureș și Olimpia Satu Mare s-au retras din campionat după finalul turului și vor pierde meciurile pe care le mai au de disputat cu scorul de 3-0, la „masa verde”. De asemenea, gruparea sătmăreană a fost penalizată cu 56 de puncte de către Comisia de Disciplină a FRF.



Recomandări

„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a X-a după Rusalii

„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a X-a după Rusalii
„Cred, Doamne! Ajută necredinţei mele!” – Predica Înaltpreasfințitului Părinte Calinic la Duminica a X-a după Rusalii