Academia Română spune, într-un apel postat pe site-ul propriu, că nu poate trata cu nepăsare frământările actuale de pe scena publică și politică, îndemnând întreaga clasă politică să dovedească, în acest moment delicat, maturitate, responsabilitate și participare la dialog.
În apelul său, Academia Română spune că, prin tradiție și prin statut, nu participă direct la viața politică a țării. Obiectivele sale presupun o totală independență față de ideologiile de partid și față de orice angajament electoral, dar, ca instituție de bază a națiunii, Academia este un observator atent și echidistant al societății românești, se spune în apelul semnat de Biroul Prezidiului Academiei Române.
„Poporul nostru este confruntat cu o gravă criză, care nu se mărginește la domeniul economic, ci privește ansamblul vieții și al viitorului său. Academia Română, un adevărat parlament cultural, este datoare să fie apărătoarea intereselor fundamentale ale românilor și nu poate trata cu nepăsare frământările actuale de pe scena publică și politică. În condițiile actualelor mișcări politice, a nemulțumirilor cu privire la situația economică, dar și morală din țară, ne adresăm întregii clase politice, îndemnând-o să dovedească, în acest moment delicat, nu doar maturitate, responsabilitate, luciditate și echilibru, ci și bună-credință, cooperare și participare la dialog”, spune Academia Română.
Potrivit apelului, economia, educația, sănătatea, știința și cultura națională, exploatarea resurselor naturale ale României numai în interesul poporului român sunt probleme care îi preocupă pe membrii și cercetătorii Academiei Române.
„Întreaga țară așteaptă de la oamenii politici soluții economice și sociale de dezvoltare durabilă a țării, de atenuare a efectelor crizei economice. Așteptăm o competiție a ideilor bune, a programelor performante și a acțiunilor perseverente, în dialogul atât de necesar pe scena publică și la tribuna parlamentară. Pentru elaborarea și aplicarea programelor de dezvoltare, Academia Română își oferă competența si experiența, având ca exemplu activitatea iluștrilor noștri predecesori în multe momente grele ale României”, se spune în apelul Academiei.
Totodată, Academia consideră că numai dialogul cu toate forțele politice, sindicale, patronale și cu societatea civilă poate conduce la cele mai bune soluții pentru România, soluții bazate pe profesionalism, bună credință si moralitate.
„Elite, oameni competenți și performanți, buni slujitori ai interesului național se găsesc în partidele politice, societatea civilă, economie, mediul academic și universitar. Promovând chemarea lor la acțiune publică în comun, la dialog și nu la confruntare, se pot găsi căi spre mai binele țării și al tuturor cetățenilor săi”, se mai spune în apelul Academiei Române.