Academia Română a desființat, după numai 24 de ore, comisia care trebuia să analizeze acuzațiile de plagiat la adresa fostului ministru al Educației Ioan Mang, a declarat, miercuri, Ionel Haiduc, președintele instituției, informează gandul.info.
„Misiunea noastră s-a încheiat. Practic, această comisie nici nu a apucat să lucreze, pentru că ieri (marți, n.r.) am înființat-o și azi colegii mei trebuiau să înceapă analizarea acestui caz”, a declarat președintele Academiei Române, Ionel Haiduc.
Președintele Academiei Române a explicat că acest caz trebuie încredințat Comisiei de Etică de la Autoritatea Națională pentru Cercetare Științifică, având în vedere că profesorul Ioan Mang nu mai ocupă funcția de ministru.
La solicitarea premierului Victor Ponta, președintele Academiei Române a înființat, marți, o comisie formată din trei specialiști în inginerie și informatică care să analizeze lucrările prof. univ. Ioan Mang și ale autorilor care ar fi putut fi plagiați.
Guvernul a informat, luni, că premierul Victor Ponta i-a trimis o scrisoare președintelui Academiei Române, Ionel Haiduc, rugându-l pe acesta să alcătuiască o comisie de evaluare cu specialiști ai forului de cultură care să verifice acuzațiile de plagiat aduse lui Mang.
În scrisoarea lui Ponta către profesorul Haiduc, transmisă jurnaliștilor de Biroul de Presă al Guvernului, premierul îi spunea președintelui Academiei că, „în decursul săptămânii”, în presă și în spațiul public au apărut „diverse acuzații de plagiat” la adresa ministrului Educației Ioan Mang, „acesta fiind bănuit că a preluat informații din diverse articole publicate de autori din Japonia, Taiwan și Israel”.
„Pentru a lua o decizie pe această speță, dorim să solicităm o expertiză din partea Academiei Române. O decizie politică în acest caz, care să nu poată fi contestată de nimeni și în baza căreia să se ia hotărârea corectă în ceea ce privește parcursul profesional al domnului ministru Ioan Mang în actualul cabinet, poate veni doar în urma unui răspuns din partea instituției pe care, cu onoare, o reprezentați și o conduceți”, i-a scris Ponta profesorului Haiduc.
Ponta a explicat apoi că a apelat la expertiza Academiei Române în această chestiune „având în vedere nivelul de așteptare creat în rândul opiniei publice”, pe de-o parte, și datorită garanției și legitimității pe care o comisie de evaluare formată din specialiști ai Academiei Române o vor oferi în această cauză.
„Contăm pe expertiza, obiectivitatea și probitatea acadernicienilor care vor fi însărcinați de către dumneavoastră pentru a realiza această analiză și a lua decizia corectă în ceea ce privește acest subiect”, își încheie Ponta scrisoarea către președintele Academiei Române, mulțumindu-i totodată acestuia pentru sprijin.
PDL a cerut, pe 9 mai, demisia ministrului Educației de atunci, Ioan Mang, „pentru faptul că întreaga operă pe care o are este un plagiat de duzină”, după cum a declarat atunci președintele PDL, Emil Boc.
Boc a prezentat, într-o conferință de presă, un articol al actualului ministru al Educației pe care acesta l-ar fi publicat în 2003 la Craiova și care, conform PDL, reprezintă „în integralitate o copie a unui alt articol științific al unor autori japonezi”.
Ulterior, premierul Ponta a afirmat că Mang va fi înlocuit la conducerea Ministerului Educației, dacă acuzațiile de plagiat sunt confirmate, dar că speră să nu fie cazul.
Ioan Mang a spus despre acuzația de plagiat că este „o acțiune politică”, al cărei scop ar fi crearea de haos în sistemul de învățământ.
Ioan Mang și-a dat însă demisia din funcția de ministru al Educației marți, iar conducerea ministerului este asigurată interimar de Liviu Pop, ministru delegat pentru Dialog Social.