World Records Academy (Academia Mondială a Recordurilor) a omologat, duminică, 19 aprilie a.c., oul uriaș amplasat în centrul Sucevei. La eveniment au participat câteva sute de suceveni și turiști, ceremonia fiind precedată de o slujbă de sfințire a oului uriaș de Paște, oficiată de arhiepiscopul Sucevei și Rădăuților, ÎPS Pimen. Înainte de înmânarea diplomei de omologare a recordului, reprezentanta World Records Academy a arătat că oul din centrul Sucevei a fost declarat „cel mai mare ou încondeiat de Paște”. „Am o mare onoare să reprezint Academia Mondială a Recordurilor la Suceava în cetatea lui Ștefan cel Mare. Probabil că nicăieri în altă parte tradițiile de Paște nu sunt atât de păstrate și de vibrante ca aici, în inima Bucovinei. Acest lucru a fost dovedit și astăzi, prin realizarea acestui simbol al datinilor bucovinene, oul încondeiat de Paște cu o înălțime de 7,25 de metri. În numele Academiei Recordurilor Mondiale vă felicit pentru realizarea acestui ou de record mondial, cel mai mare ou încondeiat de Paște”, a precizat reprezentanta World Records Academy.
Acesta i-a înmânat apoi diploma de recunoaștere a recordului primarului Sucevei, Ion Lungu. Pe diploma World Records Academy se precizează că Primăria Suceava a primit un certificat de omologare pentru stabilirea unui nou record mondial pentru cel mai mare ou de Paște pictat.
Primarul Sucevei, Ion Lungu, a declarat că oul uriaș reprezintă un simbol al credinței în cetatea lui Ștefan cel Mare și al Bucovinei.
El le-a explicat celor prezenți semnificația culorilor care se regăsesc pe oul din centrul Sucevei, precizând că roșul simbolizează sângele lui Isus Hristos, negrul – eternitatea, iar culoarea galbenă – lumina. „Vrem ca acest ou să fie un simbol pentru municipiul Suceava, pentru Bucovina”, a subliniat Ion Lungu.
La rândul său, președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur, a declarat că oul din centrul Sucevei reprezintă „o exteriorizare a sufletului nostru. Este așa cum gândim noi. Și mă gândeam că și statuia lui Ștefan cel Mare se uită aici la acest ou monument”.
Omologarea oului din Suceava a costat 4.000 de euro Prețul plătit de Primăria Suceava pentru omologarea recordului de cel mai mare ou de Paște a fost de aproape 4.000 de euro, sumă confirmată de primarul Ion Lungu. Suma urmează să fie plătită în termen de 30 de zile de la data omologării.
Oul din centrul Sucevei are o înălțime de 7,25 metri, un diametru de 4,6 metri și o greutate de 1.800 de kilograme. Pe soclul pe care este așezat oul urmează să fie montată o placă pe care se va putea citi „cel mai mare ou tradițional de Paște din lume”.
În Rădăuți s-a stabilit recordul pentru cea mai mare pască din lume Tot duminică, 19 aprilie a.c., la Rădăuți a fost stabilit un nou record mondial, de această dată pentru „cea mai mare pască de Paște din lume”. La eveniment au participat câteva sute de rădăuțeni, primarul acestui municipiu, precum și președintele Consiliului Județean Suceava, Gheorghe Flutur și primarul Sucevei, Ion Lungu. Pasca din Rădăuți a avut un diametru de 2,10 metri și o greutate de 170 de kilograme. Pentru confecționarea ei s-au folosit câteva zeci de kilograme de făină, 45 de kilograme de brânză de vaci, 300 de ouă și trei kilograme de stafide. Costul pentru omologarea acestui record a fost tot de 4.000 de euro.





