Într-un moment în care fotbalul autohton se zbate în anonimat, tinerii fotbaliști suceveni de perspectivă se refugiază fiecare pe unde poate. Numai în această vară Ceahlăul Piatra Neamț a transferat cinci jucători de la Sporting Suceava, campioana județeană la categoria de vârstă 15 ani. Însă cei mai câștigați par a fi fotbaliștii în devenire care au optat pentru Academia de Fotbal „Gheorghe Hagi”. Astfel, după ce Florin Logofătu și Alexandru Ivan au reușit să se impună cu grupa de juniori C a Academiei Hagi, atât în campionat cât și în Cupa „Stelelor Estului”, iar Daniel Păiuș a terminat pe poziția secundă cu grupa Under 17 puternicul turneu internațional Talent Cup, în week-end-ul trecut a venit rândul juniorilor B Vlad Hânțescu și Alexandru Buziuc să se remarce. Aceștia au izbutit împreună cu noua lor echipă de club să câștige Memorialul „Nicolae Burcea”, desfășurat la Galați, FC Viitorul impunându-se în finală în fața celor de la Oțelului din localitate cu scorul de 19-18, după executarea loviturilor de la 11metri. Cel mai bun portar al turneului a fost ales suceveanul Vlad Hânțescu, în vreme ce jucătorul numărul unu a fost desemnat Ionuț Vână, ambii de la Academia „Gheorghe Hagi”. Golgeter a ieșit Auraș Gohoreanu, de la Oțelul Galați.
Fotbal
Academia Hagi atrage ca un magnet tinerele talente sucevene
