În căutarea dreptății

Abuzurile de la Frontieră, în instanță și la MIRA



Comisarul șef Ion Pop, directorul Direcției Poliției de Frontieră Rădăuți
Comisarul șef Ion Pop, directorul Direcției Poliției de Frontieră Rădăuți

Confirmare. Abuzurile săvârșite de șefii Poliției de Frontieră cu sediul la Rădăuți, descrise în numărul de ieri al ziarului nostru, au fost confirmate ieri și de reprezentanții sindicatului.
Toate aceste încălcări grosolane ale drepturilor au fost sesizate fie la Ministerul Internelor și Reformei în Administrație, fie au ajuns pe masa judecătorilor suceveni în baza unor plângeri depuse de persoanele care au avut de suferit direct.
Președintele Biroului Teritorial Suceava al Sindicatului Național al Polițiștilor și Personalului Contractual, agentul Florin Rădăcină, a detaliat cum se prezintă situația în cazul abuzurilor prezentate de cotidianul „Monitorul de Suceava”.
„În privința delegărilor și misiunilor care exced legea, am depus o sesizare la MIRA. Acest lucru s-a întâmplat în decembrie anul trecut, iar după depunerea plângerii numărul misiunilor s-a mai redus”, a spus liderul sindicaliștilor suceveni.
Aceasta a fost una dintre problemele ridicate în mod deosebit și de polițiștii de frontieră care ne-au sesizat despre abuzurile de la instituția unde activează sau au activat până de curând.
Printre altele, oamenii reclamă că după ce au fost trimiși în delegări pentru o perioadă de două luni au primit drept „bonus” misiuni de încă 29 de zile.
„Nu s-a ținut cont de familiile lor, de copiii lor și de problemele lor personale. Pentru că au fost ordonate sute de delegări și misiuni este evident că s-au produs rupturi de ritm în activitate, oamenii strămutați dintr-un loc în altul lucrând în dorul lelii”, se arăta în scrisoarea depusă de polițiștii de frontieră, sub rezerva anonimatului de teama unor noi represalii.
Campioni la cercetări prealabile Nici celelalte abuzuri sesizate nu au rămas fără reacție. Majoritatea polițiștilor de frontieră destituiți sau sancționați au depus plângeri în instanță, procesele acestora fiind pe rol.
„În cazul cercetărilor prealabile și al sancțiunilor aplicate de Comisia de Disciplină, Inspectoratul Județean al Poliției de Frontieră Suceava și Direcția Poliției de Frontieră Rădăuți este, probabil, pe primul loc în țară. În multe cazuri a existat o interpretare abuzivă a legii, motiv pentru care polițiștii de frontieră care au avut de suferit de pe urma acestui tratament au depus plângeri în instanță”, a declarat agentul Florin Rădăcină.
Acesta a opinat că principalul scop al cercetărilor prealabile dispuse de conducerea Poliției de Frontieră cu sediul la Rădăuți a fost acela de a-i timora pe oameni.
Așa se face că în Consiliul de Disciplină s-au judecat cazurile unor polițiști de frontieră care au comis diferite contravenții în timpul liber, iar sancțiunile împotriva lor au fost aplicate prompt.
Premiat și apoi mutat disciplinar Un alt aspect reclamat de polițiștii de frontieră este lupta ineficientă împotriva traficanților de țigări. Oamenii legii au venit și cu o serie de exemple, din care reiese că mai bine stai în banca ta decât să dorești să prinzi vreun transport ilegal de țigări.
„Este cazul agentului Vasile Puha, care a descoperit un camion cu țigări, inițial a fost recompensat, de ochii lumii, iar apoi mutat”, se arată în sesizarea polițiștilor de frontieră.
Oamenii legii cred că neimplicarea comisarului șef Ion Pop în combaterea traficului de țigări nu este o întâmplare.
„Pentru ca prin punct (n.r. – Punctul de Trecere a Frontierei Siret) să se poată lucra fără opreliști, atenția tuturor este dirijată de Pop spre frontiera verde, care fiind atât de întinsă nu poate fi stăpânită cu ușurință, iar polițiștii trebuie să fie prea norocoși ca să dea de un transport, iar când se întâmplă nu este întâmplător de fapt, ci este praf în ochi, pentru că imediat la fața locului sunt adunați toți polițiștii cu atribuții în acest domeniu, și prin alte locuri asupra cărora astfel atenția a slăbit, se trec cantități imense de țigări care depășesc cu mult firimiturile lăsate să fie descoperite”, se arată în reclamația polițiștilor de frontieră.
Șeful Direcției Poliției de Frontieră Rădăuți nu a putut fi contactat nici ieri pentru a-și exprima punctul de vedere, fiind plecat în Ucraina, la Kiev.



Recomandări

Deputatul AUR de Suceava Petru Negrea are interdicție de intrare în Ucraina și spune că a fost tratat umilitor la granița cu țara vecină

Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”
Deputatul Petru Negrea: „Trebuie să construim o Românie în care persoanele cu dizabilități beneficiază de servicii reale și de tratament corect”

Patru bătăuși au scăpat cu pedepse cu suspendare și au de achitat daune mici victimelor pe care le-au bătut pe străzile din Burdujeni

Patru bătăuși au scăpat cu pedepse cu suspendare și au de achitat daune mici victimelor pe care l-au bătut pe străzile din Burdujeni
Patru bătăuși au scăpat cu pedepse cu suspendare și au de achitat daune mici victimelor pe care l-au bătut pe străzile din Burdujeni

Doi suceveni care și-au bătut soțiile, reținuți în arest deși victimele au dat înapoi pe linie de anchete penale

Doi suceveni care și-au bătut soțiile, reținuți în arest deși victimele au dat înapoi pe linie de anchete penale
Doi suceveni care și-au bătut soțiile, reținuți în arest deși victimele au dat înapoi pe linie de anchete penale