Abuzurile asupra copiilor (I)

„Iar cine va sminti pe unul dintr-aceștia mici care cred în Mine, mai bine i-ar fi lui să i se atârne de gât o piatră de moară și să fie afundat în adâncul mării” (Matei 18,6).
Deși ar trebui să abordez acest subiect în calitate de teolog, am ales să scriu din punctul de vedere al unui părinte. Am doi fii, Alexandru și Iulian, și aș dori să aduc în discuție suprema noastră responsabilitate față de copiii noștri și ai tuturor celorlalte familii din toate parohiile țării, privind lucrurile din perspectiva copiilor. Calitatea mea de cleric mă determină să privesc lumea în mod diferit, adăugându-i o a treia dimensiune, dimensiunea cerească. În Biserică, termenul „copil” nu se limitează la vârsta biologică – ci are în vedere vulnerabilitatea unei persoane; privind sfera semantică a termenului din acest unghi, toți suntem copii, pentru că toți suntem vulnerabili. Copiii noștri ne aduc aproape un mare adevăr: toți suntem copiii lui Dumnezeu.
Cum ne poate ajuta Biserica?
Prin urmare, ori de câte ori vine un credincios la mine, mă voi gândi că este un copil neputincios și vulnerabil, de care mi se cere să am grijă. Și dumneavoastră să faceți la fel, chiar dacă, de obicei, vă înduioșează doar copiii mici. Nu-i respingeți pe cei ce au comis un abuz oarecare, pentru că și ei sunt tot copiii lui Dumnezeu.
Deseori, oamenii se întreabă: Cum ne poate ajuta Biserica? Care sunt responsabilitățile ei în această privință? Care este atitudinea Bisericii față de copii? Dar față de părinți? Dar față de cei care comit abuzuri asupra copiilor? Care este rolul Bisericii în sistemul de întrajutorare a părților implicate în acest proces atât de dificil? Având în vedere faptul că, deși ne ocupăm îndeaproape de multiplele consecințe ale abuzurilor asupra copiilor, nu avem puterea de a le pune capăt – ce anume nu merge cum trebuie în modul nostru de viață? Care este „teologia” abuzului asupra copiilor – sau lipsește cu desăvârșire o asemenea teologie? Ce implică ea despre felul în care percepem autoritatea și felul în care înțelegem ascultarea? Nu cumva le percepem într-un mod cu totul eronat?
Abuzurile
În ultimul timp, aspectele sociale ale problematicii abuzului asupra copiilor au fost analizate aproape exhaustiv, în societatea occidentală contemporană, unul din trei copii cade victimă abuzurilor fizice; 99% dintre criminali sunt de gen masculin și 70% dintre victime sunt de gen feminin. Fete și băieți de toate vârstele suferă din cauza abuzurilor sexuale, iar în 75% dintre cazuri cel ce le comite este o persoană în care copiii au încredere (tatăl copilului, o rudă sau un prieten de familie) sau pe care-o cunosc. În 90% dintre situațiile de agresiune fizică, cel ce comite abuzul face parte din familia copilului. Aceste statistici cunoscute de noi toți sunt estimări actuale, în pofida faptului că abuzurile comise asupra copiilor au atins proporții uriașe, Biserica Ortodoxă păstrează tăcerea asupra acestui subiect în cele mai multe dintre cazuri, în special atunci când agresorii sunt creștini practicanți.
(John Chryssavgis, sursa: www.crestinortodox.ro)