Masă în potcoavă cu prezidiu, sticle de apă minerală și tot tacâmul. Trinitatea prezidiului cu Tatăl, Fiul și Sfântul Duh, la locul ei. Numai că Tatăl nu face parte din lumea magistraților (este vorba de ședința de bilanț a Consiliului Suprem al Magistraturii), ci este chiar președintele României, venit nu din ceruri, ci de la Cotroceni. Bilanțul organismului suprem al magistraților se va încheia cu alegerea noului președinte. Remarc doar raportul militar al magistraților la președinte. Fiecare vorbitor se simte obligat să spună ce are de spus nu Consiliului, ci domnului președinte. Încerc să-mi imaginez o ședință similară a magistraților în Statele Unite ale Americii. Acolo nu există un Consiliu Suprem al Magistraturii, ci un fel de Barou Unic, încorporând judecători, procurori și avocați. O ședință în care să vină președintele SUA, Regan, Clinton sau Bush junior să se proțăpească în mijloc, să dea cuvântul, să dea indicații, să se încrunte la cine vrea și să zâmbească la cine are chef. O asemenea scenă acolo nu este posibilă. Iat-o posibilă în România, cea de-a 26-a sau a 27-a țară a Uniunii Europene. Pe gârla Dâmboviței, prezența președintelui pe post de invitat-conducător al ședinței CSM a fost dâmbovițeană. Chipul ridat al președintelui indica o anume oboseală. M-am gândit că a dormit prost. Că se simte indispus din motive personale. Că pregătește prin încruntare un discurs aspru și săpunitor pentru slujitorii justiției române.
Iată însă că se petrece un lucru mai grav decât spectacolul jalnic pe care îl avem în față. Președintele nu aude foarte bine discursul cam moale al noului procuror general, femeie. Se lasă cu o ureche în față și este evident nemulțumit. Un zgomot îl deranjează. Dă vina pe un televizor dintr-o cameră vecină și sugerează a câta oară că media este vinovată. Președintele suspendă intempestiv ședința de bilanț a CSM fără să supună la vot intenția sa, fără să întrebe pe cineva. Decizia e ca pe vapor. Gata, terminăm până când închideți televizorul sau până când astupați sunetele care vin de afară. Afară vreo zece amărâți scandau cu voci pricăjite nemulțumirile legate de procese nedrepte.
Mă aflu la țară, am văzut această scenă la televizor și nu știu cum o vor comenta politicienii și analiștii-jurnaliști. Președintele României a arătat, încă o dată, după opinia mea, până unde poate merge mojicia politică. Mojicia politică a devenit o rețetă de succes în România, inventată de Traian Băsescu și multiplicată și în alte zone de putere.
Că Traian Băsescu a dormit prost azi-noapte e treaba lui. Că a fost prost dispus – se poate. Că-și bate joc de cine are el chef, ne-am obișnuit. Ceea ce m-a indispus cu totul până la starea de revoltă și greață a fost lipsa de reacție a vârfurilor magistraturii. Cei din sală nu erau nici croitoresele de la APACA și nici reprezentantele sindicatului coafezelor din Mizil. Stai, nea Caisă, trebuia să spună numitul Gâlcă, șef al CSM, nu matale decizi dacă oprim sau nu oprim ședința, pentru că bâzâie o muscă prin odaie. În primul rând, matale nu prea ai ce căuta aici. Dar nu suntem în SUA, ci în România, drept pentru care, constituțional, președintele are ce căuta pe acolo, așa cum are ce căuta și pe la Guvern, și prin Parlament, și pe la SRI, și pe la Golden Blitz. Ubicuitatea conducătoare a președintelui este tragica realitate a României de azi din Uniunea Europeană. Confruntat cu magistratul șef Gâlcă și ai lui, președintele n-a întâlnit nici o opoziție, nici o punere la punct, nici o revoltă. S-au agitat pe coridoare doar jurnaliștii. Atât. Cei care nu i-au respectat pe magistrați, n-au fost amărâții de afară. Magistrații n-au fost respectați de șeful statului. El le-a trosnit un dos de palmă, el le-a arătat că face ce vrea și cu ei, și cu armata, și cu serviciile secrete și cu națiunea. Ședința CSM întreruptă brutal de Traian Băsescu pentru că bâzâia un televizor nu este doar o probă de mojicie, ci o probă de conducere bananieră a unei țări.
P.S. Obrăznicia de a sugera din start numele viitorului președinte al CSM în persoana unui procuror („așa vrea mușchii mei”) nu se mai pune. Ce mai contează!
