Lucrările de reabilitare a scărilor, treptelor și a mâinii curente pentru aleile din Parcul Șipote au intrat în atenția DNA Suceava, ca urmare a unei sesizări făcute chiar de un consilier local din actualul deliberativ.
Sesizarea la DNA a fost depusă vineri la amiază de către consilierul local Mihai Crăciun, care, înainte de asta, a încercat să semnaleze o posibilă situație de ”abuz în serviciu” Parchetului de pe lângă Tribunalul Suceava, dar s-a izbit de o piedică neașteptată.
”Pentru că este protestul magistraților, nu am putut înregistra sesizarea la Parchetul de pe lângă Tribunalul Suceava. Am înregistrat-o în schimb la DNA, iar la Parchet o voi înregistra online. Să vedem cum au reușit cei din Primăria Suceava să facă întâi lucrarea, apoi caietul de sarcini și într-un final achiziția”, a spus Mihai Crăciun.

Achiziții în septembrie, pentru lucrări deja efectuate
Problema semnalată de consilierul local celor două instituții menționate pornește de la o achiziție publică directă făcută de administrația locală în data de 5 septembrie 2025.
Conform datelor de pe SEAP, pentru lucrarea „Reparații capitale (RK) la scări, trepte și refacere mână curentă și mobilier urban” cu nr. DA38813324, Primăria Suceava a încheiat un contract cu firma Safesteel, pentru suma de 247.090 lei, fără TVA, adică 48.769 euro.
Numai că pe pagina oficială de socializare a Primăriei Suceava a fost anunțată în mai multe rânduri, în luna iunie, finalizarea unor lucrări care seamănă izbitor de mult cu cele licitate (încredințate direct) în septembrie, în baza caietului de sarcini realizat și aprobat în luna iulie.

Or tocmai aceste aspecte ciudate au fost semnalate procurorilor de consilierul local care a depus sesizarea la DNA și Parchet:
”Dacă ne uitam pe caietul de sarcini al acestei achiziții putem observa:
- La obiectul lucrării se face referire la tot perimetrul Parcului Șipote care intră în reparații.
- La obiectivul scări metalice se spune foarte clar că se are în vedere montarea de trepte zincate 1400x350mm cu ochiuri de 33x11mm cu profil antiderapant, adică scările care erau postate pe Facebook în luna iunie ca fiind terminate.
- La lungimile mâinilor curente, în același caiet de sarcini putem observa lungimi destul de mari, respectiv 37 m și 75 ml pentru mâna curentă pentru scările din beton.
- Podețele de odihnă care apar în caietul de sarcini la data de 19.09.2025 sunt deja montate.
- TVA-ul general este de 19%, caietul de sarcini fiind întocmit în luna iulie, iar achiziția este în luna septembrie, când cota de TVA este de 21%.
Consider că șirul evenimentelor este eronat și vă rog să cercetați această achiziție întrucât nu respectă legea achizițiilor publice, respectiv am suspiciunea ca a fost realizată înainte de a avea caietul de sarcini și achiziția, iar conform Codului Penal se încadrează la art. 297, respectiv abuzul în serviciu și prejudicierea statului de TVA, întrucât achiziția nu a fost făcută cu notificarea sistemului de achiziții publice la momentul executării lucrărilor, dar și fără autorizații”.

Ce spune Primăria Suceava vizavi de lucrările din Parcul Șipote
Într-o postare publicată vineri, în jurul amiezii, pe pagina oficială de FB a Primăriei Suceava, se prezintă punctul de vedere al administrației vizavi de lucrările pentru care se solicită cercetări:
”Lucrările de reabilitare a Parcului Șipote s-au desfășurat în două etape, iar în pregătirea primei etape, Primăria Municipiului Suceava a efectuat, prin forțe proprii, lucrări de igienizare și de îndepărtare a treptelor și a mâinii curente degradate.
Prima etapă, inițiată și aprobată în ședința Consiliului Local din luna aprilie 2025, a constat în reparații capitale la scările de acces pietonal spre statuia ecvestră a domnitorului Ștefan cel Mare. Procedura de achiziție a fost finalizată la 9 mai 2025, prin încheierea unui contract de lucrări (cu TVA de 19%).
A doua etapă de reabilitare a Parcului Șipote, aprobată în ședința Consiliului Local din luna iunie 2025, a vizat reparații capitale la scări și trepte, refacerea mâinii curente și înlocuirea mobilierului urban din zona 2 a parcului.
Procedura a fost finalizată în luna septembrie 2025 (cu TVA de 21%).
Până în prezent, în Parcul Șipote au fost reabilitate și două porțiuni din căile de acces, în baza unui contract multianual aflat în derulare, care prevede lucrări de reparații și îmbrăcare a trotuarelor cu pavele pe raza municipiului Suceava.
Noi lucrări de reabilitare a Parcului Șipote vor fi realizate prin proiectul <Zona de Agrement Parc Șipote>, din cadrul Programului Regional Nord-Est. Proiectul tehnic este în curs de elaborare și va fi depus pentru finanțare la ADR Piatra Neamț”.

