Practicarea, timp de două zile, a abstinenței alimentare poate ajuta la protejarea celulelor sănătoase de efectele toxice ale chimioterapiei, potrivit unor studii realizate pe cobai, o descoperire importantă în tratarea cancerului, informează AFP.
Cobaii care au primit doze ridicate de chimioterapie după două zile de abstinență alimentară au continuat să se simtă foarte bine, în timp ce jumătate din cobaii dintr-un grup care a primit hrană au murit.
În plus, supraviețuitorii din grupul care a fost hrănit au continuat să piardă în greutate, iar starea sănătății lor s-a înrăutățit, a indicat Valter Longo, de la Universitatea din California de Sud, coordonator al studiului.
Testele efectuate pe celule umane, în eprubete, au confirmat rezultatele obținute în urma experimentelor pe cobai.
Medicii încearcă de decenii să limiteze efectele toxice ale chimioterapiei. În cazul în care chimioterapia ar fi mai selectivă, medicii ar putea controla mai bine și poate chiar elimina cancerul.
Medicul Pinchas Cohen, specialist oncolog și profesor de pediatrie la Universitatea California din Los Angeles, este de părere că studiul acesta „este foarte important pentru că stabilește un nou concept în biologia cancerului”.
„În mod teoretic, descoperirea deschide noi căi pentru tratamente umane ce ar permite doze mai ridicate de chimioterapie, iar acest lucru merită studiat” în continuare, a spus acesta.
Studiul a fost publicat în Proceedings of the National Academy of Sciences.