Paradă

Absolvenții Universității din Suceava vor mărșălui pe străzile Sucevei

Traseul propus pentru paradă este Universitate – zona centrală, unde va avea loc o festivitate de absolvire

A III-a ediție a Marșului absolvenților, de la Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava (USV), evenimentul dedicat celor care încheie în acest an studiile de licență, se va desfășura joi, 13 iunie.
Studenții vor mărșălui de la Universitate până în zona centrală, pe esplanada Casei de Cultură, unde va avea loc și festivitatea de absolvire.
Marșul va începe în jurul orei 18.00, iar festivitatea se va desfășura o oră mai târziu.
Pe lângă absolvenții celor zece facultăți ale USV, la paradă sunt așteptați părinți, profesori, reprezentanți ai USV, la festivitatea din centrul orașului urmând să participe și autorități locale și județene. Pe scenă vor urca șișefii promoției 2019 ai USV, cei care au încheiat anii de studiu cu rezultate deosebite.
În anii terminali ai programelor de licență sunt înscriși circa 1.350 de studenți, la ID (Învățământ la Distanță) – 245 de studenți, iar în anii terminali de la masterat sunt aproape 900 de masteranzi.
Prima ediție a marșului s-a desfășurat în 2017, la festivitatea de după fiind invitat gen. Dumitru Prunariu, singurul român care a zburat în spațiu.

Recomandări

Facultatea de Inginerie Electrică și Știința Calculatoarelor din USV a aniversat 40 de ani de excelență în inginerie

Studenții universității din Suceava vor fi întâmpinați în acest an de „Doamna Toamnă” din flori