– Conform legii, de șomaj pot beneficia doar tinerii care s-au înregistrat la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă și nu au reușit să se încadreze timp de 60 de zile de la data absolvirii
– Absolvenții vor avea posibilitatea de a-și găsi serviciu la Bursa Locurilor de Muncă ce se va desfășura pe 23 septembrie și care va fi destinată exclusiv lor
Persoanele absolvente de instituții de învățămînt din promoția 2005, care au cel puțin 16 ani, au dreptul la indemnizație de șomaj în cuantum de 155 RON, timp de șase luni. Indemnizația reprezintă o sumă fixă al cărui cuantum reprezintă 50% din salariul de bază minim brut pe țară. Prin absolvent al unei instituții de învățămînt se înțelege persoana care a obținut o diplomă sau un certificat de studii la o instituție de învățămînt gimnazial, profesional, special, liceal, postliceal sau superior, de stat ori particular, autorizat în condițiile legii. Conform legislației, de șomaj pot beneficia doar tinerii care s-au înregistrat la Agenția Județeană pentru Ocuparea Forței de Muncă și nu au reușit să se încadreze timp de 60 de zile de la data absolvirii, sau direct la 60 de zile de la data absolvirii în cazul absolvenților școlilor speciale. Absolvenții care doresc să beneficieze de indemnizație de șomaj au obligația de a se prezenta lunar, pe baza programării sau ori de cîte ori sînt solicitate, la AJOFM pentru a primi sprijin în vederea încadrării în muncă. De asemenea, persoanele care încasează indemnizație de șomaj trebuie să comunice în termen de trei zile agenției orice modificare a condițiilor care au condus la acordarea drepturilor și de asemenea trebuie să participe la acțiunile organizate pentru stimularea ocupării de locuri de muncă. „Este normal ca societatea să nu lase la voia întîmplării soarta persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă. În acest sens, pe 23 septembrie îi așteptăm pe tineri la Bursa Locurilor de Muncă, destinată absolvenților, unde aceștia vor avea posibilitatea să constate că indemnizația este prea mică comparativ cu salariul pe care l-ar putea avea în cazul ocupării unui loc de muncă”, a ținut să precizeze directorul executiv al AJOFM Suceava, Constantin Șuvăr.