Muncă răsplătită

Absolventă a Colegiului Militar, admisă prima la Academia Forțelor Terestre Sibiu, specializarea Geniu

Mihaela Maftei, absolventa Colegiului Militar Câmpulung
Mihaela Maftei, absolventa Colegiului Militar Câmpulung

Mihaela Maftei, absolventă a Colegiului Militar „Ștefan cel Mare” Câmpulung Moldovenesc, conduce lista admișilor de la Academia Forțelor Terestre „Nicolae Bălcescu” Sibiu, Facultatea de Management Militar, specializarea Geniu.
„Faptul că am intrat prima la Academia Forțelor Terestre, la specializarea Geniu, mi-a demonstrat încă o dată că munca depusă va fi întotdeauna răsplătită. În acest fel mi-am îndeplinit visul și, cu ajutorul lui Dumnezeu, am arătat că orice este posibil. Îmi doresc să mențin aceeași performanță și pe parcursul celor trei ani de academie, făcându-i astfel mândri pe cei care au ajutat la formarea mea încă din liceu”, a mărturisit Mihaela.
Tânăra a fost un elev de excepție și pe parcursul anilor de liceu, ea obținând cea mai mare medie de la bacalaureat dintre colegii săi – 9,96, cu nota 10 la matematică și limba și literatura română și 9,9 la fizică.
De asemenea, absolventa ștefănistă s-a remarcat în cei patru ani de studiu la concursurile și olimpiadele de matematică și fizică, unde a obținut multe premii și mențiuni, iar rezultatele muncii sale s-au văzut și la ultimele examene din viața de elev.
„Faptul că am obținut cea mai mare medie pe colegiu și nota 10 la două dintre probele de bacalaureat reprezintă pentru mine încununarea muncii asidue depuse timp de patru ani. A fost un drum lung presărat cu provocări, dar și cu amintiri pe care le vom încununa la fiecare întâlnire cu foștii colegi pe care, complice, destinul ne-o va planifica. Examenul maturității a însemnat atât pentru mine, cât și pentru colegii mei, prima treaptă spre atingerea țelurilor promise eurilor noastre încă încremenite în seara apelului solemn sau în timpul festivității de încheiere, strigând cu toată puterea «Absolvent»”, a mai declarat tânăra.

Recomandări

Colegiul Tehnic din Rădăuți a devenit un exemplu al generozității, oferind bucuria de Crăciun pentru 61 de copii din Centrul „Maria Ward” și Casa de tip familial „Universul Copiilor”

Muzeul Ouălor ,,Lucia Condrea” din Moldovița a primit „Distincția Culturală” din partea Academiei Române

Elevi și profesori ai Colegiului Tehnic „Mihai Băcescu” și partenerii lor din Turcia, Grecia și Croația au învățat să mănânce dulciuri și să vorbească dulce