În mediul urban, scrutinul de duminică a fost câștigat, cu un scor la care puțini politicieni mai pot visa, de absenteism.
La nivel național, 60% dintre alegători nu s-au sinchisit de vot. Bucureștenii au stabilit recordul de lehamite cu un neverosimil 70%. Practic, din toată suflarea Capitalei, doar 90 de mii de oameni au găsit nimerit să-și onoreze „îndatorirea civică”. Au fost concerte cu un public mai numeros.
Probabil, mulți dintre aceștia sunt membri, cu acte în regulă, ai unui partid politic. Oprescu și Blaga, calificați pentru turul doi, au fost ștampilați, fiecare, de aproximativ 30 de mii de persoane.
Cifrele nu spun însă totul. Dintre cei care s-au prezentat, un procent neprecizat s-a încăpățânat să treacă prin secțiile de votare, doar pentru a-și anula votul. Cam atât despre încrederea în corectitudinea „alegerilor libere”.
Este o evidență rușinoasă, însă meritată, pentru cei care năzuiesc să diriguiască destinele a peste două milioane de oameni!
Cu excepții cunoscute mai degrabă de îngeri, de douăzeci de ani, cam aceiași oameni își împart între ei privilegii și imunități. Îndreptățirea lor de a-și aroga numele de politicieni și de a pretinde să-i conducă pe alții nu vine din autoritate, din vreo competență deosebită, sau din realizările personale. Ci din votul propriilor victime.
Or absenteismul masiv demonstrează că alegătorii nu mai vor să le fie complici. Cetățeanul turmentat s-a dres cu acreala ultimilor ani. Nu mai e jovial, ci îndârjit în indiferență. I-au rămas un gust amar și o mizerabilă durere de cap.
Și, de aceea, refuză să mai legitimeze conjuncturile și rupe pactul social.
În mediul rural, unde statistica e puțin mai veselă, contractul social a fost înlocuit cu unul pragmatic, de vânzare-cumpărare. Un sufragiu costă până la 800 de euro. Cei mai puțin pretențioși s-au mulțumit cu un mic sau cu o pungă cu sigla unui partid.
Dacă politicienii nu se vor trezi la rândul lor, vor ajunge să se voteze între ei. E adevărat că, tehnic vorbind, poți fi susținut și de cinci inși ca să îți preiei funcția. Dar nu mai poți vorbi în numele tuturor românilor, ci doar în numele neamurilor și prietenilor de afaceri, incluzând-o și pe soacra care îți va reproșa cu fiecare ocazie că ți-a făcut un bine. Și nu te poți apăra cu nevasta pe post de scutier când vei fi contestat de o sută de mii de nemulțumiți.
În aceste condiții, politicienii trebuie să se pună pe treabă. (Alexandru Purcăruș)
