Consecințe

Absența unui român în Comisia de bugete a PE, văzută de Nechifor ca un mare handicap

Deputatul PSD de Suceava Cătălin Nechifor apreciază că absența unui reprezentant al României în Comisia de bugete a Parlamentului European se va constitui într-un mare handicap pentru țară. Nechifor, care a fost membru al Comisiei de buget a Parlamentului European în mandatul 2007-2008, crede că România va fi vitregită în viitor de o susținere financiară din partea Uniunii Europene în conformitate cu nevoile naționale.
„Această comisie este extrem de importantă pentru destinul european al țării noastre. Comisia de buget va defini un nou cadru multianual financiar pentru finanțarea din fonduri structurale. Știm bine că România are calendar până în 2013 în care sunt alocate circa 30 de miliarde de euro pentru finanțare de proiecte naționale. Acest mandat al PE va conține într-o etapă intermediară, prin anii 2010-2011, consultări importante privind noul cadru multianual financiar care va depăși granița anului 2013 și care va fi structurat pe o perioadă de cinci sau șapte ani prin care vor fi din nou alocați bani către țările membre. Neavând nici un deputat european în această comisie pentru bugete, consider că România va fi vitregită de o susținere financiară în conformitate cu nevoile naționale și cu dorința românilor de deveni un spațiu european veritabil”, a spus Nechifor.
„Theodor Stolojan a dezamăgit iarăși România”
Parlamentarul social democrat a arătat cu degetul către eurodeputatul PD-L Theodor Stolojan, care a preferat să opteze pentru altă comisie deși în mandatul trecut a activat în Comisia de bugete. În opinia lui Nechifor, Stolojan „a dezamăgit iarăși România”. „Domnul Stolojan ne-a obișnuit în ultima perioadă să ne dezamăgească. Ne-a promis că va fi premier și a renunțat, iată că domnia sa își continuă această strategie de dezamăgire. L-am cunoscut și consider că ar fi fost bine ca el să fi făcut parte din această comisie. Rămâne un handicap important pentru România”, a conchis deputatul PSD de Suceava.

Recomandări

Florin Pușcașu îi cere premierului prezentarea în Parlament a măsurilor de liberalizare a prețului la gaze care să nu ducă la creșterea facturilor

Punerea în valoare a Cetății de Scaun a Sucevei, printr-un proiect unic în România, va costa aproape 71 de milioane de lei

2 ani de pușcărie pentru un tânăr care a comis un jaf la o sală de jocuri, cu cagulă pe față și cu un cuțit de dimensiuni mari