Abramovici vrea sushi

Dimineața, Roman Abramovici, aflat la Baku, a fost întrebat ce ar dori la cină. Răspuns: sushi. Cum în Azerbaidjan nicăieri nu se gătește un sushi adevărat, rămâneau două soluții: să fie adus ori de la Tokio, ori de la marele restaurant londonez Ubu, filială a localului japonez Nobu. Londra fiind ceva mai aproape de Baku (4,5 ore de zbor) a fost trimis unul dintre avioanele lui Abramovici parcate în Anglia și, până seara, pe masa magnatului rus s-a aflat cel mai autentic sushi cu putință.
Un fapt divers, s-ar zice, grăitor pentru opulența în care se lăfăie noua aristocrație rusă aciuată pe malurile Tamisei, da-i mărunt și prea puțin semnificativ pentru nemaipomenitul huzur descris de M. Hollingswort și S. Lausley, autorii cărții recent apărute „Londongrad”. Aflată mereu între fantastic și incredibil, relatarea celor doi gazetari englezi, mostră de cercetare gazetărească impecabilă, reconstituie biografiile celor patru oligarhi evrei de origine rusă Boris Berezovski, Roman Abramovici, Mihail Hodorkovski și Oleg Deripaska; primii trei și-au creat din privatizări cu cântec, formidabile imperii financiare cu sprijinul lui Elțin, iar ultimul, cu susținerea inițială a lui Putin (căruia avea să-i devină inamic). Toți și-au stabilit unul dintre domicilii la Londra datorită facilităților fiscale, dar și „amabilității” britanice care oferă permis de rezidență oricărui magnat ce aduce în regat mai mult de 750.000 de lire. S-au stabilit în cele mai luxoase și exclusiviste zone ale Londrei, au achiziționat proprietăți imense pentru amante (regulă: după o noapte petrecută cu o nouă femeie, fericita primea un BMW de ultimul tip) și, de multe ori, reședințele erau alese din avion, urmând ca proprietarul să fie plătit cu cât cerea, indiferent de sumă.
Abramovici are peste 15 case în Anglia, dar și în Franța, Caraibe, desigur palate și-n Rusia, castele în Bavaria, Colorado, mai multe vile somptuoase la Cannes și câteva la Nisa. Ultima achiziție, fosta reședință a Ducelui de Westminster, l-a făcut vecin cu Margaret Thatcher. 37 milioane de lire l-a costat numai casa răposatei Lady Diana. Colaboratorii sunt „cazați”, de regulă, în vecinătatea lui Abramovici. Svidler, fostul director de la Sibneft (sib – de la Siberia, neft = petrol, firmă „de casă”) are o vilă de cinci ori mai mare decât aceea a vecinului său, cunoscutul actor Sean Connery. Abramovici mai posedă sumedenie de avioane, yachturi, submarine cu detectoare anti-rachetă, limuzine blindate Mercedes-Maybach ș.m.a. Ca să nu mai vorbim despre cea mai „sonoră” proprietate, Clubul de fotbal Chelsea. Reședințele sunt decorate cu opere ale marilor maeștri: numai un tablou de Picasso a fost achiziționat cu aproape 100.000.000 de dolari. Circulă un banc: după moarte, ajuns în rai, Abramovici este întâmpinat de Sf. Petru: „E adevărat că ai deținut Clubul Chelsea, cinci yachturi (ș.a.m.d)?”„Da.” „Ei bine, nu cred că o să-ți placă aici”!
Opresc enumerările și nu mă mai refer la ceilalți trei – pentru a le trece în revistă proprietățile, autorii cărții au avut nevoie de 262 de pagini! În România se utilizează sintagma „băieții deștepți” pentru a-i desemna pe cei care au privatizat Hidroelectrica ș.a. Care, de fapt, nu-s decât niște șmecherași mărunți instalați ilicit în fruntea bucatelor. Magnații ruși din Londongrad chiar merită titulatura de „băieți deștepți”. Berezovski, de pildă, autor a peste 100 de lucrări științifice, este, din 1991, academician plin și se aștepta la un Nobel. Și ceilalți trei au cu ce se lăuda, dar, desigur, cea mai valoroasă contribuție a lor la propășirea teoriei economiei mondiale rămâne metoda de dobândire pe gratis a enormelor resurse ale statului rus. Cum-necum, cu mită, cu protecție politică, făr-de milă, și din nou cu mită, Abramovici & comp. au pus mâna pe o enormă avuție națională, iar statul, adică Putin, este nevoit acum să ofere miliarde de dolari pentru răscumpărarea acțiunilor… tot de stat oferite „băieților deștepți”.
Lupta lui Putin cu magnații este bine cunoscută și i-a adus milioane de voturi, da nu-i ca-n poveste, unde se războiesc răii cu bunii. După adoptarea, în 2006, a Legii Federale N153 F3, care permite președintelui să folosească serviciile secrete pentru „eliminarea extremiștilor” din Rusia și din străinătate (un amendament ulterior permite și „eliminarea celor care critică prin calomnii autoritățile rusești”), au început otrăvirile misterioase, execuțiile în stil mafiot, exploziile mașinilor și elicopterelor (așa și-a sfârșit viața Curtis, avocatul lui Hodorkovski și Berezovski) – evenimente care rămân etern nesoluționate, în pofida cercetărilor polițienești. Marea hoție deghizată sub firma „privatizare” demonstrează că, nu numai în Rusia, bunele intenții pot să nu facă două parale într-o lume a banului dezlănțuit: capitalismul nu se instalează atât de simplu, prin decrete, în absența culturii onestității și legalității, dizolvată sub sceptrul dictaturii bunului plac.