Patronul clubului Chelsea Londra, Roman Abramovici, va contribui la ridicarea unei statui în memoria jucătorului rus Alexander Obolensky, care a evoluat pentru echipa națională de rugby a Angliei și a contribuit decisiv la prima victorie a „trandafirilor” în fața formației Noii Zeelande.
Comunitatea locală și autoritățile din Ipswich, unde este înmormântat Obolensky, au decis ridicarea unei statui în memoria fostului rugbyst, care va fi amplasată în centrul orașului, alături de cele ale altor glorii din Ipswich, Sir Alf Ramsey și Sir Bobby Robson. În momentul în care anunțul a fost făcut public, miliardarul Roman Abramovici a anunțat intenția de a dona o sumă de bani pentru realizarea monumentului, informează rugby.ro
Abramovici a explicat că este datoria sa de a arăta că au existat ruși ce au contribuit la istoria acestei țări.
Alexander Obolensky, supranumit „Rusul zburător”, s-a născut în anul 1916 în familia aparținând dinastiei Rurik. După Revoluția Rusă din 1917, familia sa a plecat în Anglia. „Rusul zburător” a făcut studiile la Oxford, unde a făcut parte din echipa de rugby a colegiului, pe post de aripă, după care a fost legitimat la Leicester Tigers și Rosslyn Park.
În anul 1936, Obolensky a fost convocat pentru prima oară în echipa națională a Angliei, moment care a stârnit discuții aprinse din cauza faptului că nu avea cetățenie britanică. A debutat într-un meci cu Noua Zeelandă, iar cele două eseuri marcate au adus prima victorie a reprezentativei Angliei în fața All Blacks. Cele mai importante faze din acea partidă au fost înregistrate și cele două eseuri ale lui Obolensky au intrat in istoria rugbyului englez, primul dintre acestea fiind și acum considerat printre cele mai frumoase încercări ale tuturor timpurilor.
În timpul unui turneu în America de Sud a înscris 17 eseuri într-o partidă cu Brazilia, performanță care, însă, nu a fost notată oficial, pentru că partidele nu s-au disputat sub titulatura de Anglia, ci de Selecționata Britanică.
Obolensky a încetat din viață la 29 martie 1940, la vârsta de 24 de ani, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce avionul pe care-l pilota s-a prăbușit, fiind înmormântat la Ipswich.


