Servicii rapide

Abonații E.ON pot opta din această lună pentru factura electronică



E.ON a lansat factura în format electronic pentru care pot opta toți clienții casnici
E.ON a lansat factura în format electronic pentru care pot opta toți clienții casnici

E.ON Energie România a lansat un serviciu modern, simplu și confortabil destinat consumatorilor de gaze naturale și electricitate, și anume factura în format electronic, pentru care pot opta, începând cu această lună, toți clienții casnici.
Reprezentanții E.ON anunță că funcționalitățile platformei E.ON Myline au fost extinse, iar serviciul a fost optimizat în vederea introducerii facturii electronice, fiind asigurată, totodată, o securitate crescută a datelor cu caracter personal, precum și reducerea timpului de răspuns la solicitările utilizatorilor.
Clienții vor fi notificați lunar prin e-mail de emiterea facturilor electronice, acestea fiind documente cu valoare fiscală.
Abonații casnici E.ON care doresc să opteze pentru acest serviciu pot primi facturile electronice la gaze naturale și electricitate în baza unei opțiuni exprimate pe portalul E.ON Myline, care poate fi accesat prin crearea unui cont client pe pagina www.myline-eon.ro.
Concurs cu premii, ”Drept la țintă”
E.ON Energie România promovează factura electronică și printr-o campanie – concurs „Drept la țintă!”, care se va derula în perioada 1 martie – 31 mai, susținută de fostul internațional Gheorghe Hagi. La cursa pentru premiile campaniei, care constau în 20 de frigidere și zece mașini de spălat, pot participa clienții casnici persoane fizice, înscrierea în concurs fiind făcută automat pe www.myline-eon.ro, prin exprimarea opțiunii pentru primirea facturii în format electronic. Utilizatorii care și-au exprimat această opțiune înaintea începerii campaniei vor intra automat în tragerea la sorți.
Regulamentul concursului este postat pe pagina web a companiei www.eon-energie-romania.ro.
Directorul General E.ON Energie România, Dan Morari, a declarat că
„E.ON Energie România completează suita de servicii online oferite clienților prin introducerea facturii electronice, ale cărei beneficii pentru cei care optează pentru acest serviciu sunt reprezentate în primul rând de rapiditate, eficiență și timp câștigat. Sperăm că aceste atuuri, alături de confortul pe care îl conferă, vor convinge tot mai mulți clienți să opteze pentru factura electronică. Nu în ultimul rând, am vrea să subliniem faptul că fiecare opțiune pentru versiunea online a facturii înseamnă o mână de ajutor pe care utilizatorii o dau pentru protejarea naturii, prin tipărirea a cât mai puține facturi“.
Faptul că acest tip de serviciu tinde să câștige tot mai mult teren în România, au adăugat reprezentanții E.ON, este evidențiat și de creșterea constantă a numărului de clienți ai companiei care au optat pentru serviciile online, ajuns în prezent la circa 140.000 de utilizatori.