Transport în comun

Abonamentele gratuite pentru pensionari, distribuite de astăzi



Pensionarii suceveni care nu încasează pensii mai mari de 10 milioane de lei vechi pot solicita de astăzi să primească abonamente gratuite pe una din liniile de transport în comun ale TPL.
Această facilitate, care le-a fost acordată prin decizia Consiliului Local Suceava, în ședința din luna ianuarie, va fi pusă în aplicare cu aproximativ o săptămână înainte de cât s-a preconizat inițial, din cauza numărului mare de solicitări care au venit de atunci.
“Chiar din prima zi în care s-a anunțat că pensionarii vor circula gratuit cu autobuzele, au venit cu zecile la noi. De atunci tot vin și ne cer acele abonamente, încât, deși intenționam să le oferim de pe 15 februarie, le vom da chiar de astăzi, imediat ce ne vor veni de la București, unde au fost tipărite”, a declarat ieri administratorul TPL, Darie Romaniuc.
Practic, abonamentele vor fi distribuite de astăzi, începând de la ora 07.30 și până la 15.30, la trei ghișee TPL – cel din stația Centru, cel din stația Obcini și în spațiul deținut de TPL în spatele Hotelului Central, de pe strada Meseriașilor.
La solicitarea primarului Ion Lungu, cele trei puncte de distribuire a abonamentelor TPL gratuite vor fi deschise și în cursul zilei de sâmbătă, iar, dacă aglomerația va fi prea mare, acestea vor rămâne deschise și duminică, urmând ca de luni lucrurile să decurgă după programul normal.
Conform estimărilor făcute, aproximativ 22.000 de pensionari suceveni vor beneficia de abonamente gratuite. Acestea vor avea o valabilitate de 6 luni, iar pentru eliberarea lor este necesară prezentarea buletinului de identitate, a talonului de pensie și o fotografie tip buletin.



Recomandări

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava va acorda carduri cadou pensionarilor cu pensii minime pentru cumpărături de Crăciun

Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava va acorda carduri cadou pensionarilor cu pensii minime pentru cumpărături de Crăciun
Gheorghe Șoldan anunță că CJ Suceava va acorda carduri cadou pensionarilor cu pensii minime pentru cumpărături de Crăciun