Abonamentele gratuite pentru elevii din municipiul Suceava pot fi obținute la ghișeele TPL

Lucian Harșovschi a anunțat că de miercuri elevii din municipiul Suceava pot să își reîncarce gratuit cartelele de călătorie TPL cu un nou abonament

Elevii din municipiul Suceava pot să își reîncarce gratuit cartelele de călătorie TPL cu un nou abonament, valabil pentru aproape un an de zile, chiar de săptămâna aceasta.
“Având în vedere că pe 11 septembrie va avea loc deschiderea unui nou an școlar, pentru a evita aglomerația de la punctele de eliberare a titlurilor de călătorie, elevii pot merge la cele din Obcini, Centru, Orizont sau Gară, începând de miercuri, 6 septembrie, să le fie reîncărcate abonamentele ori să li se emită unele noi, în cazul celor care nu au avut. Valabilitatea acestora va fi până la 31 august 2024”, a anunțat viceprimarul Lucian Harșovschi.
Abonamentele elevilor care au domiciliul/reședința în municipiul Suceava sunt gratuite pe tot parcursul anului școlar.
În anul școlar precedent, 2022-2023, 61.832 de elevi au beneficiat de abonamente gratuite, cu care au călătorit nelimitat, pe toate traseele din municipiul Suceava, cu autobuzele și microbuzele TPL.

Eliberare abonamente TPL anuale elevi
Eliberare abonamente TPL anuale elevi
Lucian Harșovschi a anunțat că de miercuri elevii din municipiul Suceava pot să își reîncarce gratuit cartelele de călătorie TPL cu un nou abonament
Lucian Harșovschi a anunțat că de miercuri elevii din municipiul Suceava pot să își reîncarce gratuit cartelele de călătorie TPL cu un nou abonament

Recomandări

Misiuni de salvare de peste 2,5 milioane de km, echivalentul ocolului Pământului de 62 de ori, ale ambulanțelor din județul Suceava

Licitațiile pentru parcările de domiciliu în municipiul Suceava se vor organiza etapizat, pe măsura amenajării acestora