Inflația se va păstra, până la mijlocul anului viitor, peste intervalului țintit de banca centrală, concomitent cu o depreciere a monedei naționale în prima parte a lui 2008 până în jurul nivelului de 3,4 lei/euro, a declarat, sâmbătă, Cătălina Constantinescu, analist ABN Amro România.
Constantinescu a explicat nivelul ridicat al inflației anualizate previzionate pentru prima parte a anului viitor prin ratele înalte de creștere a prețurilor de consum în ultimele luni și baza relativ redusă din primul semestrul din 2007.
Analistul ABN Amro crede că o înrăutățire a situației interne sau internaționale, cu efecte negative asupra inflației, va forța banca centrală să recurgă la o nouă majorare a dobânzii, cel puțin ca semnal. Ea a arătat că și creșterea dobânzii realizată la sfârșitul lunii octombrie a însemnat o măsură destinată menținerii încrederii pieței în obiectivele urmărite de banca centrală.
Chiar și în aceste condiții, Cătălina Constantinescu își menține estimarea privind deprecierea monedei naționale.
„Dacă regiunea va reveni în atenția investitorilor sau va crește dobânda, nu înseamnă că sentimentul pentru România se va schimba. Investitorii nu mai sunt atât de siguri că mai pot câștiga din diferențialul de dobândă, când există riscul unor deprecieri accelerate”, a adăugat analistul ABN Amro.
Pentru sfârșitul acestui an, prognoza ABN indică un nivel de curs de 3,37 lei/euro, iar în primele șase luni moneda națională ar putea suferi o depreciere până în jurul nivelului de 3,4 lei/euro. Pentru a doua parte a lui 2008, Constantinescu nu exclude o revenire a leului, iar cursul de final de an s-ar putea întoarce la 3,37 lei/euro.
Pe de altă parte, analistul ABN Amro vede o revenire a ritmului de creștere a economiei, mai ales că în 2007 Produsul Intern Brut va avea o bază mai mică, fiind așteptat un avans de numai 5-5,4%. Astfel, Constantinescu prognozează pentru 2008 o creștere economică de 6,1%.





