Pe vremuri, există o echipă căreia suporterii în spuneau ABBA, pentru motivul că juca un an în A, cădea vreo doi ani în B, revenea în A, și tot așa. La scară mai mică, preluând între B și C, echipa Cetatea Suceava n-a reușit menținerea în liga secundă, plecând înapoi în C, de unde venise acum doi ani. Suntem, adică, un fel de CBBC. Știți ce mai rămâne de făcut? Simplu: dacă tot am ajuns în C, să nu ne mai oprim până în A, după care să ne ducem iarăși șnur până în C, apoi iar în A, de ar ieși, ați ghicit!, un CACA de toată mândrețea, cum numai noi suntem în stare. Am văzut puține meciuri în acest sezon, mai ales fiindcă, dincolo de faptul că de fotbal local răspunde din partea “Monitorului” colegul Toderașcu, n-ai ce vedea. Indiferent ce (sau câți!) antrenori am fi avut, în teren nu intră ei, ci jucătorii. Despre care mi-e tare greu să afirm că ar fi chiar asta, adică jucători de fotbal. N-am văzut nici măcar vreo urmă de implicare, de voință, de dorința de afirmare. Nici urmă de (da, da!) “abnegație pentru culorile clubului”, o noțiune încă valabilă oriunde în lume (vă amintiți ce a pățit “trădătorul” Figo când a schimbat Barcelona cu Real-ul?), mai puțin la noi. Spunea ieri primarul Ioan Lungu că vom renunța la “mercenari”. Cred că greșea, Sigur că jucătorii locali e de presupus că sunt mai atașați (măcar în ideea că-i ceartă mamele sau vecinii dacă îi fac de râs prin jocul lor!), dar să nu uităm că toate echipele au și străini. Chiar străini-străini, nu doar din alt județ. Vorba-i: cum îi convingi să joace? Cel mai simplu e să cauți valori certe, dublate de bun simț. Profesioniști, adică. Oameni care înțeleg să-și facă onest meseria pentru echipa cu care au contract. Aud că niște japițe penale (cum să le zici altfel!!) au spus vineri că nu joacă sâmbătă la Buzău până nu-și iau primele de “victorie” de la Giurgiu. Vă reamintesc: la Giurgiu am “câștigat” un meci pe care agențiile de pariuri l-au scos din program cu o oră înainte de începere!! Așa că: afară, nesimțiților! Iar în locul lor, sigur că e de dorit să joci chiar cu juniori. Dar, pe lângă ei, mai e nevoie de vreo doi, trei adulți: fotbaliști serioși și oameni de caracter. Doar așa, în loc de CACA ipotetic vom reuși un B concret și onorabil cândva.


