Abatorul NATO



Mă uit la șirul numelor și la fotografiile românilor căsăpiți în misiunile NATO din Iraq și din Afganistan; băieți tineri, care beneficiază de consolări post-mortem de două parale bucata. Au fost înaintați în grad militar (ce țanțoș trebuie să se plimbe cu noile trese, pe lumea cealaltă!), iar unul a dat realmente lovitura, fiind omagiat de însuși Bush, care l-a lăudat într-un discurs oficial și i-a dat și o tinichea văduvei îndurerate. Mare chestie, generos individ mai e și nea Bush! Totuși, ceva mai la obiect mi s-a părut intervenția unui om de afaceri gălățean, care a oferit un apartament unei văduve de război, rămase cu doi copii care mor de foame.
Bineînțeles, cum se întâmplă lucrurile de la George Coșbuc încoace, oficialitățile nu se abțin să facă niște trăncăneală despre patriotismul de care au dat dovadă militarii respectivi, culminând cu sacrificiul lor suprem. Cu toată compasiunea pentru cei dispăruți, nu poți să nu te întrebi, dacă ești normal la tărtăcuță: care patriotism, Mărioară? Patriotismul care i-a făcut să se ducă acolo unde moartea își plimbă nurii – pe spinări de rachete și de obuz – cu șapte coase la subsuoară?
Aiurea, patriotism! Pe cei în cauză și pe alții asemenea lor nu patriotismul le-a dat ghes în locurile cu fierbințeli ale planetei, ci sărăcia noastră cea de toate zilele. NATO plătește rezonabil carnea de tun în viu, și fiecare înrolat speră să nu cadă pe el pocinogul fatal. Cu toții au familii grele de dus în spate, cu toții nădăjduiesc să-și ridice o casă, să-și zidească o situație, să-și cumpere un porc, să-și educe mai de doamne ajută copilașii. E aceeași situație ca în America, unde carnea de tun cu destinația Iraq e și ea momită, înainte de a fi ambalată, cu fel de fel de avantaje, începând cu gratuitatea studiilor universitare, dacă soldații scapă cu viață.
Când o să aud măcar o pildă a unui soldat român înrolat pentru abatoarele Iraqului, care să fie fecior de bani gata, atunci voi fi gata să recunosc pe loc cuvântul „Patriotism”. Până atunci, Bush își poate economisi liniștit tinichelele.