Încă de anul trecut veneau primele semnale care anunțau lansarea unei noi ediții pentru vârful de gamă A8. Marcată de câteva schimbări esențiale la partea tehnică și de unele retușuri la caroserie, nava amiral a constructorului Audi va căuta să acapareze cât mai multe procente din cota de piață a ultimului Mercedes S-Klasse. Deficiențele dintre trecut, manevrabilitatea, nivelul de zgomot în habitaclu, ținuta de drum, sunt istorie pentru A8 în mare parte datorită noilor sisteme, componente și tehnologii care fac din automobilul de lux originar din Ingolstadt un produs sofisticat pe măsura pretențiilor emise. Modelul 2008 oferă suspensii pneumatice revizuite, direcție mai precisă și sisteme noi precum „side assist” care alertează șoferul printr-un semnal vibrant în volan când în timpul depășirii în unghiul mort al retrovizoarelor se află un vehicul dar și atunci când se trece fără motiv peste linia de marcaj a benzii de drum. Exteriorul, refăcut doar parțial, degajă mai multă energie, sportivitate și nu în ultimul rând subtilitate. Au fost modificate grila motor de tip single-frame, blocurile optice spate acum cu design special pentru o vizualizare mai bună pe timp de noapte, jantele din aliaj și oglinzile ce încorporează un semnalizator. Noul A8 este mai silențios ca urmare a modificărilor aduse suspensiilor adaptive dar și izolării habitaclului. Despre motorizări știm doar că va fi introdus un nou propulsor FSI de șase cilindri pe benzină de 2.8 litri. Este Audi A8 peste BMW Seria 7 și Mercedes S-Klasse?
