Eveniment

A XXXIII-a ediție a Concursului Internațional „Lira de Aur” s-a deschis ieri la Suceava



Trofeul Lira de Aur va fi înmânat pentru a 33-a oară la Suceava
Trofeul Lira de Aur va fi înmânat pentru a 33-a oară la Suceava

Ieri a avut loc la Suceava deschiderea celei de XXXIII-a ediții a Concursului Internațional de Interpretare Instrumentală „Lira de Aur”, cel mai longeviv concurs de profil din România.
La evenimentul de deschidere, care a avut loc la Sala Dom Polski, au participat cei 134 de concurenți înscriși în competiția pentru câștigarea Marelui Trofeu, profesori universitari, organizatori, reprezentanți ai Inspectoratului Școlar Suceava, și nu în ultimul rând oficialități locale și județene, precum președintele Consiliului Județean, Gheorghe Flutur, și primarul municipiului Suceava, Ion Lungu.
„Mă bucur că Suceava este capitala muzicii și că mă întâlnesc aici cu personalități din lumea muzicii. Lira de Aur este cea mai longevivă activitate de acest gen din țară și rolul nostru este să punem în valoare talentele pe care le avem”, a declarat președintele CJ, Gheorghe Flutur.
La rândul său, primarul Ion Lungu a spus că „este o onoare pentru mine și pentru primărie să fim principalii finanțatori. Am înfiat acest festival din momentul în care acesta nu a mai fost finanțat de Ministerul Educației. Avem planuri de viitor, vrem să înființăm la Suceava o mini-filarmonică anul viitor. Construcția este aproape gata”.
Cea de-a XXXIII-a ediție a Concursului „Lira de Aur” are o prezență de 134 de concurenți din 13 județe, municipiul București și din Chișinău, Republica Moldova.
Personalități din lumea muzicală, în juriu
Juriul competiției internaționale este format din personalități din lumea muzicală. Profesorul univ. dr. Viorel Munteanu, de la Universitatea de Arte „George Enescu” din Iași, este președintele onorific al juriului, iar rectorul Academieide Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, Victoria Melnic, este președintele juriului. Membrii juriului pe secțiuni, respectiv pian, instrumente de coarde și instrumente de suflat este format din personalități din lumea muzicii instrumentale românești.
După deschiderea festivă a evenimentului, Filarmonica „Mihail Jora” din Bacău, sub bagheta dirijorului Ovidiu Balan, a susținut un concert, acompaniată de flautista suceveancă Dinuța Costache, câștigătoarea trofeului „Lira de Aur” de anul trecut, și de soprana Mihaela Grăjdeanu.
Concursul se va derula pe secțiuni, iar duminică, la sala „Auditorium” a Colegiului de Artă „Ciprian Porumbescu”, va avea loc faza finală a concursului pentru decernarea marelui trofeu „Lira de Aur” și a premiilor speciale. În aceeași zi, de la orele 12:30, la Sala „Dom Polski” va avea loc festivitatea de decernare a premiilor concursului.
Din punct de vedere financiar, concursul este susținut de Primăria Municipiului Suceava și Consiliul Local Suceava. Marele trofeu, în valoare de 1.000 de euro, este acordat de Consiliul Județean Suceava prin Centrul Cultural „Bucovina”.
Trofeul a fost realizat prin sponsorizare de S.C. Sliglass S.R.L.


Compozitorul Viorel Munteanu este Cetățean de Onoare al orașului Suceava
Compozitorul Viorel Munteanu este Cetățean de Onoare al orașului Suceava
Filarmonica Mihail Jora din Bacău
Filarmonica Mihail Jora din Bacău
Ieri a avut loc deschiderea celei de a 33 a ediții a Concursului Internațional Lira de Aur
Ieri a avut loc deschiderea celei de a 33 a ediții a Concursului Internațional Lira de Aur
Inspectorul școlar general Gheorghe Lazăr
Inspectorul școlar general Gheorghe Lazăr
Mestrul Viorel Munteanu a primit diplomă de Cetățean de Onoare al Sucevei
Mestrul Viorel Munteanu a primit diplomă de Cetățean de Onoare al Sucevei
Concursului Internațional „Lira de Aur”
Concursului Internațional „Lira de Aur”
Concursului Internațional „Lira de Aur”
Concursului Internațional „Lira de Aur”
Suceveanca Dinuța Costache, câștigătoarea Trofeului Lira de Aur la ediția de anul trecut
Suceveanca Dinuța Costache, câștigătoarea Trofeului Lira de Aur la ediția de anul trecut
Trofeul Lira de Aur va fi înmânat pentru a 33-a oară la Suceava
Trofeul Lira de Aur va fi înmânat pentru a 33-a oară la Suceava