Ajuns la cea de a XIII-a ediție și beneficiind de binecuvântarea Înaltpreasfințitului Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților, simpozionul „Valori perene în creația Mitropolitului Bartolomeu Valeriu Anania” se va derula în cursul zilei de vineri, 23 ianuarie, începând cu ora 09.30, în cadrul Sălii Auditorium Joseph Schmidt din Universitatea „Ștefan cel Mare” din Suceava. Evenimentul este organizat de către Asociația Școlară Suceveană pentru Educație și Dezvoltare (ASSED) și Fundația „Mitropolitul Bartolomeu” Cluj-Napoca, în parteneriat cu Arhiepiscopia Sucevei și Rădăuților, Universitatea „Ștefan cel Mare” Suceava, Inspectoratul Școlar județean Suceava, Mănăstirea Dragomirna, Mănăstirea Moldovița și Parohia Șcheia I, Suceava.
Manifestarea va demara cu cuvintele de deschidere rostite de prof. dr. Maria Teodoreanu, președinte ASEED Suceava, cu un cuvânt rostit de conducerea USV și cu mesajul de deschidere rostit de prof. Daniela Luminița Ceredeev, inspector de specialitate religie în cadrul IȘJ Suceava.
Un scurt moment de teatru va destinde atmosfera cu Tabloul VIII din Steaua Zimbrului de Bartolomeu Anania, pus în scenă de elevii Școlii Gimnaziale „Grigore Ghica Voievod” din Suceava, înainte de prezentarea conferințelor simpozionului despre marele mitropolit și cărturar. Cele cinci conferințe despre creația marelui dispărut, de la tema apelor vii sau chipuri voievodale, un memorabil interviu realizat în 1992, portrete literare în opera marelui mitropolit sau pastorale rostite cu ocazia unor mari sărbători și adunate sub titlul „Credință, mărturisire și atitudine” vor introduce audiența în atmosfera plină de har a scrierilor operei marelui mitropolit.
Nu vor lipsi apoi lansările de carte, Înaltpreasfințitul Părinte Calinic, Arhiepiscop al Sucevei și Rădăuților – Decaloguri la Triod, Penticostar și Octoih. Repere morale în căutarea sensului, Editura Crimca, 2025 și Mitropolitul Bartolomeu Anania al Clujului – Omilet, Catehet și Pedagog de voocație, Editura Crimca 2025, precum și decernarea Marelui Premiu –Mitropolitul Bartolomeu Valeriu Anania.
Conferințele vor continua și în partea a doua a zilei. Invitații acestei ediții a simpozionului sunt Grigore Ilisei, Ion Buga, Jan Nicolae, Ioan Chirilă, Vasile Gordon, Ștefan Iloaie, Daniela Luminița Ceredeev, Dragoș Ursu, Niculina Iacob, Carmen Maria Bolocan, Doina Pologea, Nicolae Pălimaru, Silviu Constantin Nedelcu, Maria Magdalena Gherghina, Ecaterina Vicleanu, Constantin Ciprian Blaga, Bogdan Lupăștean –Barfă, Mihaela Grădinariu, Anișoara Budui (Găinescu) și Cezar Onesim.






