Timp de 10 zile, în perioada 5 – 15 iunie 2023, la Fălticeni, se va desfășura a XIII-a ediție a Programului „Zilele Culturii Fălticenene”, o manifestare organizată de Asociația „Fălticeni Cultural”, Primăria și Consiliul Local Fălticeni și Consiliului Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina.
Pe 15 iunie 2011, la prima ediție a Festivalului Internațional de Teatru pentru Tineret „Grigore Vasiliu Birlic”, Asociația „Fălticeni Cultural”, a organizat prima pomenire a personalităților fălticenene. De atunci, această zi importantă pentru noi, românii, ziua în care a încetat din viață Luceafărul poeziei românești, poetul Mihai Eminescu, s-a transformat în Ziua Culturii Fălticenene pentru că, pe lângă Mihai Eminescu, ne aducem aminte de marii oameni de cultură din urbea de pe Șomuz. Din bogata galerie a oamenilor de cultură și a oamenilor de știință români care s-au născut, au locuit, au studiat ori au creat în acest oraș, se numără scriitorii Ion Creangă, Mihail Sadoveanu, Eugen Lovinescu, Monica Lovinescu, Nicu Gane, Nicolae Labiș, Artur Gorovei, sculptorul Ion Irimescu, pictorul Aurel Băeșu, academicienii Mihai Băcescu și Constantin Ciopraga, actorii Matei Millo și Grigore Vasiliu Birlic, oamenii de știință ing. Dimitrie Leonida, Vasile Ciurea – profesor, Sofia Ionescu Ogrezeanu, prima femeie neurochirurg din lume, Angela Lefterescu, prima femeie comandant de navă din marina românească, Sofia Cocea, prima femeie gazetar din România.
Spectacol gratuit al Filarmonicii „George Enescu” din Botoșani
„Proiectul cultural al Asociației «Fălticeni Cultural» nu ar fi fost posibil de realizat timp de 12 ani dacă nu ar fi existat deschidere și sprijin din partea unor oameni de afaceri locali și al Primăriei Municipiului Fălticeni.
În acest an, Zilele Culturii Fălticenene includ, pe lângă activitățile tradiționale, organizate în fiecare an pe 15 iunie de Asociația «Fălticeni Cultural» și alte evenimente. Pe 9 iunie, în Anul «Ciprian Porumbescu», cu sprijinul Consiliului Județean Suceava, prin Centrul Cultural Bucovina, va fi prezentată pelicula «Ciprian Porumbescu», la Fălticeni urmând a fi prezent și actorul Vlad Rădescu, Cetățean de Onoare al Municipiului Fălticeni, cel care a interpretat rolul artistului.
Pe 10 iunie, pe scena amplasată în Piața «Nada Florilor» vom oferi fălticenenilor concertul extraordinar susținut de Filarmonica «George Enescu» din Botoșani, spectacolul «Ceitrei tenori» – Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu, recitalul sopranei Cristina Grigoraș și Gala «10 pentru Fălticeni», un proiect al Asociației «Fălticeni Cultural».
Timp de o săptămână avem șansa de a oferi fălticenenilor activități culturale fără a fi nevoiți să suportăm în totalitate din bugetul local cheltuielile de organizare. Zilele Culturii Fălticenene contribuie și la promovarea municipiului Fălticeni în țară și peste hotare, în această perioadă fiind prezente la Fălticeni delegații din Lituania, Italia și Republica Moldova”, ne-a spus primarul Gheorghe Cătălin Coman.
Pe 10 iunie, Gala „10 pentru Fălticeni”
În seara zilei de sâmbătă, 10 iunie, în Piața „Nada Florilor” din Municipiul Fălticeni va avea loc a doua ediție a Proiectului Gala „10 pentru Fălticeni”. Vor fi acordate premii la 10 categorii, nominalizările putând fi trimise până pe 3 iunie 2023, pentru următoarele categorii: Educație, Literatură, Sănătate, Arte vizuale, Muzică, Ecologie, Asistență socială și umanitară, Jurnalism, Artă teatrală, Sport. „Dacă apreciezi activitatea unei persoane, asociații sau instituții care se încadrează în categoriile menționate mai sus, așteptăm nominalizarea ta pe adresa asociatiafalticenicultural@yahoo.com. Îți mulțumim că ne ajuți să premiem valorile orașului Fălticeni”, este mesajul preotului Liviu Mihăilă, președintele Asociației „Fălticeni Cultural”.
Persoanele care trimit nominalizările pentru o categorie sau toate categoriile trebuie să facă și o motivare, în câteva rânduri, a propunerii făcute. O persoană poate face una sau mai multe propuneri la aceeași categorie. Detalii despre Gala „10 pentru Fălticeni” se pot obține la telefon 0743 102 992.
Gala de premiere va avea loc în cadrul concertului extraordinar susținut de Filarmonica „George Enescu” din Botoșani, împreună cu cei trei tenori ieșeni – Andrei Apreotesei, Florin Guzgă și Andrei Fermeșanu” și soprana Cristina Grigoraș.
„Credem în potențialul muzicii clasice, care depășește granițele unei simple activități agreabile de a influența în mod pozitiv publicul de toate vârstele, muzica de calitate făcând parte dintr-un stil de viață, motiv pentru care este oportun ca de «Zilele Culturii Fălticenene» să avem un eveniment care să încurajeze curiozitatea, creativitatea, descoperirea prin muzică. Prezența unei filarmonici renumite completează oferta de spectacole pe care le oferim fălticenenilor și nu numai în cadrul Zilelor Municipiului Fălticeni, Târgului Mărului sau Festivalului obiceiurilor de Iarnă”, ne-a spus Alexandru Rădulescu, administratorul public al municipiului Fălticeni.
Slujbă de pomenire a marilor personalități fălticenene
În organizarea Asociației „Fălticeni Cultural”, luni, 5 iunie, începând cu ora 18:00, la Centrul Cultural „Grigore Vasiliu Birlic”, va avea loc un recital cameral susținut de Diana Jipa – vioară și Ștefan Doniga – pian. Recitalul face parte din manifestarea culturală „Cantemir 300”.
Pe 15 iunie, ca în fiecare an, la Catedrala „Învierea Domnului” va avea loc slujba de pomenire a marilor personalități fălticenene oficiată de un sobor de preoți, urmată de o ceremonie de depunere de jerbe de flori și coroane la monumentele și mormintele personalităților fălticenene din cele două cimitire, Grădini și Oprișeni, la statuia scriitorului, nuvelistului și romancierului Mihail Sadoveanu, din piața cu același nume, la bustul scriitorului și omului politic român, membru titular al Academiei Române, Nicu Gane, din fața colegiului cu același nume, și la statuia poetului Mihai Eminescu din fața Muzeului de Artă „Ion Irimescu”.
Tot pe 15 iunie, va avea loc spectacolul de teatru pentru copii „Harap Alb”, la ora 12:00 și spectacolul „O noapte furtunoasă”, la ora 17:00. Ambele reprezentații teatrale vor fi susținute de actorii Ateneului Național din Iași.
Gala „Excelența în Educația din Mediul Rural”
Pe 15 iunie, de Ziua Culturii Fălticenene, Asociația „Fălticeni Cultural”organizează prima ediție a Galei de Premiere – Excelența în Educația din Mediul Rural. Evenimentul este dedicat comunelor din jurul municipiului Fălticeni.
„În România, 1 din 5 elevi din mediul rural abandonează școala. Tot 1 din 5 elevi nu reușește să ia nota 5 la Evaluarea Națională, de două ori mai mulți decât în mediul urban. Mai mult decât atât, 6 din 10 copii din mediul rural au dificultăți de scris și citit la finalul ciclului primar.
Cu toate acestea, există copii din mediul rural care au parte de o educație de calitate mulțumită unor profesori, învățători, educatori și consilieri școlari profesioniști. Acești profesioniști merită să iasă din anonimat, iar efortul, dăruirea și perseverența lor merită să fie recunoscute”, a precizat preotul Liviu Mihăilă, președintele Asociației „Fălticeni Cultural”.