La Ciocănești

A XII-a ediție a Festivalului Național al Ouălor Încondeiate

A XII-a ediție a Festivalului Național al Ouălor Încondeiate
A XII-a ediție a Festivalului Național al Ouălor Încondeiate

Consiliul Județean Suceava, Centrul Cultural “Bucovina”, Centrul pentru Conservarea și Promovarea Culturii Tradiționale, Primăria Ciocănești, Consiliul Local Ciocănești, Școala Gimnazială Ciocănești și ANTREC filiala Bucovina organizează duminică, 5 aprilie, a XII-a ediție a Festivalului Național al Ouălor Încondeiate.
Începând cu ora 8.00, turiștii și localnicii vor asista la Sfânta Liturghie, care va fi oficiată în bisericile din Ciocănești și Botoș, precum și la mănăstirile din zonă. De la ora 11.00, la Casa de Cultură „Florin Gheucă” va fi deschisă publicului Expoziția Națională de Ouă Încondeiate, iar la Școala Gimnazială Ciocănești se va da startul Concursului Interjudețean “Tradiție – Valoare sacră”, ajuns la cea de-a treia ediție.
De la ora 12.00 este programat simpozionul “Floriile în viața țăranului român”, după care vor urma vernisajele expozițiilor „Oul încondeiat, prima carte religioasă a omenirii” și “Motivul crucii în arta populară tradițională” și lansarea albumului “Simbolismul crucii în satul tradițional românesc”, având ca autor pe unul din cei mai buni specialiști în etnografie și etnologie din țară, dr. Angela Paveliuc Olaru.
De la ora 14.00 va fi vernisată expoziția de carte românească veche provenită din colecția lui Andrei Avram, se va desfășura concursul “Costumul popular – oglinda sufletului”, poetul Sorin Poclitaru va susține un recital din creația proprie, Ovidiu Ambrozie Bortă va realiza portrete pe ouă, iar Sebastian Remus Crăciun ne va prezenta “De Florii – o lecție de viață”.
De la ora 15.00 preoții din comună vor oficia slujba de sfințire a festivalului și a ramurilor de salcie, urmată de festivitatea de premiere a concursurilor festivalului.
Seara se va încheia cu un concert extraordinar, “Hristos a înviat”, în cadrul căruia vor evolua Dorel Vișan, Mariana Anghel, Ionuț Fulea, Grupul cameral instrumental “Cantores”, Grupul vocal “Anghelos”, și cu denia de la bisericile din comună.

Recomandări

Cea de-a treia ediție a „Chindiilor Culturale” la Mănăstirea Moldovița îl are ca invitat special pe Preasfințitul Părinte Damaschin Dorneanul

Folkul crește an de an la Festivalul Național „Ridică-te, Ștefane!” de la Putna, unul dintre cele mai mari evenimente de gen din țară

Mii de spectatori la ediția de anul acesta a Festivalului Ridică-te, Ștefane! de la Putna
Mii de spectatori la ediția de anul acesta a Festivalului Ridică-te, Ștefane! de la Putna