Sfârșit tragic pentru un bărbat de 30 de ani din satul Mironu, comuna Valea Moldovei. După mai multe zile de agonie, petrecute la propriul domiciliu după ce medicii de la Spitalul Gura Humorului au decis să nu-l interneze într-o primă fază, bărbatul a ajuns într-un final într-o clinică medicală, dar s-a dovedit a fi mult prea târziu.
Accidentul s-a petrecut pe 3 ianuarie 2018, în timp ce încerca să confecționeze un polizor dintr-un motor de aspirator și o pânză tip polizor. În momentul în care a pus în funcțiune dispozitivul artizanal, pânza respectivă a ricoșat în coapsa piciorului drept, provocându-i leziuni.
Familia a sunat la 112 și a solicitat sprijinul unui echipaj medical. Transportat cu ambulanța la Spitalul Gura Humorului, bărbatul a fost consultat, dar medicii nu au considerat că trebuie internat. În plus, nu a fost anunțată nici poliția, așa cum este protocolul în situații de acest fel.
Câteva zile mai târziu, pe 7 ianuarie, bărbatul a revenit la spital la indicațiile medicilor humoreni, care au decis să-l transfere la Unitatea Primire Urgențe a Spitalului Județean „Sf. Ioan cel Nou” Suceava. Timp de o lună, rănitul s-a aflat sub tratament, însă pe data de 8 februarie a decedat.
Dosarul a fost preluat de polițiști, care au deschis o anchetă pentru comiterea infracțiunii de „ucidere din culpă”.