Circ la înălțime

A vrut să se arunce de pe o clădire în construcție pentru că iubita l-a părăsit

Un tânăr în vârstă de 20 de ani a provocat un adevărat circ, luni seară, la Fălticeni, după ce s-a urcat pe o clădire aflată în construcție, de pe raza localității, și a amenințat că se aruncă în gol.
Luni, în jurul orei 22.20, o asistentă de la Spitalul municipal Fălticeni a anunțat poliția că, într-o clădire în construcție din spatele unității medicale, se află un tânăr care strigă în gura mare că se sinucide.
La fața locului au ajuns în câteva minute un echipaj al poliției, o ambulanță și o autospecială a pompierilor din localitate.
La ultimul etaj al clădirii (nivelul 6) se afla într-adevăr un tânăr, identificat ulterior în persoana lui Alexandru Apetroaie, din localitate, care susținea că vrea să își pună capăt zilelor, pe motiv că iubita l-a părăsit și are și probleme în familie.
Din fericire, totul s-a terminat cu bine, aproape de miezul nopții, Alexandru Apetroaie fiind convins să se dea jos și să renunțe la gândurile sinucigașe.
Polițiștii prezenți la fața locului ne-au mărturisit că tânărul a luat decizia de a coborî de pe clădire după ce a primit o bere și o țigară de la cei care încercau să-l convingă să nu facă vreo prostie.
Odată ajuns la sol, pe picioarele lui, fălticeneanul a fost luat în primire de polițiști și a primit un avertisment pentru tulburarea ordinii și liniștii publice.

Recomandări

Artistul fotograf Dimitrie Balint și-a sărbătorit cei 95 de ani împliniți, alături de prieteni, la Galeria de Artă „Zamca”

Un tânăr care credea că a dat lovitura și și-a cumpărat încălțăminte de firmă, o nouă victimă a înșelăciunilor online