În fugă

A vrut să scape de poliție pentru că urcase băut la volan

Bărbatul avea 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat
Bărbatul avea 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat

Un bărbat în vârstă de 46 de ani, din Vicovu de Sus, s-a ales cu dosar penal după ce polițiștii l-au prins conducând un autovehicul după ce în prealabil consumase băuturi alcoolice. Pentru a-l prinde și a-l testa cu aparatul etilotest polițiștii au fost nevoiți să urmărească autoturismul marca VW Golf condus de suspect, care în momentul în care a observat autospeciala de serviciu a încercat să scape pe niște străduțe lăturalnice din Vicovu de Sus.
Nu a reușit să ajungă prea departe, iar după ce l-au legitimat polițiștii au verificat dacă posedă permis de conducere. Cum actele erau în regulă, s-a trecut la testarea cu aparatul etilotest, rezultatul fiind de 0,67 mg/l alcool pur în aerul expirat.
Incidentul s-a petrecut vineri, în jurul orei 1.30, iar după ce au finalizat toate procedurile legale, inclusiv prelevarea probelor biologice de sânge, șoferul a fost reținut pentru o perioadă de 24 de ore în arestul IPJ Suceava.
Ulterior, procurorul de caz din cadrul Parchetului de pe lângă Judecătoria Rădăuți a dispus luarea măsurii controlului judiciar, pe o perioadă de 60 de zile, una dintre obligațiile impuse fiind de a nu părăsi limita teritorială a județului Suceava.

Recomandări

Șoferi băuți, cu mașinile proptite în stâlpi și garduri. Unii au refuzat să dea probe de sânge la spital

Dosarul privind un șofer băut care a accidentat mortal un tânăr, plimbat în Camera Preliminară un an și jumătate